Jandarmii la ora bilanțului

Astăzi, 10 ianuarie, cu începere de la ora 11.00 la sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Satu Mare a avut loc bilanțul instituției pe anul 2011. Jandarmeria Română a fost reprezentată de către generalul de brigadă Vasile Dospinescu, directorul Direcţiei Comunicații și Tehnologia Informației.

La ședința condusă de inspectorul şef, colonelul Gheorghe Avram au mai participat: prefectul judeţului Satu Mare Radu Octavian Giurcă, primarul oraşului Satu Mare, Iuliu Ilyes dar și șefii instituțiilor subordonate MAI. Ședința a început cu prezentarea activităţilor de către Gheorghe Avram, apoi au urmat câteva alocuţiuni rostite de către invitaţi privind rolul Jandarmeriei Sătmărene în asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă pentru cetăţeni şi buna colaborare dintre Jandarmerie şi celelalte instituţii.

Ultima reorganizare a unităţii a însemnat pierderea a 58 de posturi din structura unităţii, din care 31 încadrate, însemnând tot atât personal care a trebuit a fi disponibilizat, dar şi structuri operative care nu au mai putut fi înfiinţate. În anul 2011 jandarmii sătmăreni au efectuat un număr de 5.123 misiuni. Din cele 1.369 misiuni de asigurare a ordinii publice, 94 au fost executate la manifestări cultural-artistice. Numărul misiunilor la manifestări cultural – artistice a crescut cu 21% faţă de anul 2010.

Pe timpul campionatului de handbal masculin şi baschet feminin al echipelor clubului C.S.M. Satu Mare, fotbal liga a III-a, a echipei C.S.F.C. Olimpia 2010 Satu Mare, precum şi la meciurile de fotbal din Cupa României – faza judeţeană, efectivele de jandarmi din cadrul unităţii au asigurat măsurile de ordine publică în cooperare cu Poliţia Locală şi cu firme de pază acreditate, la 49 manifestări sportive. Pe timpul alegerilor locale pentru Comuna Orașul Nou, măsurile de ordine publică au fost asigurate de jandarmi, în cooperare cu efectivele I.P.J. Satu Mare.

Au fost organizate şi executate 840 misiuni de menţinere a ordinii publice prin patrule independente, cu efective din cadrul rezervei de intervenţie al Detaşamentului Mobil în Municipiul Satu Mare, cu efectivele Grupei Jandarmi Supraveghere şi Ordine Publica Negreşti Oaş, Grupei Jandarmi Supraveghere şi Ordine Publica Carei Posturile balneare Tăşnad şi Beltiug.
Faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010, numărul misiunilor de menţinere prin patrule mixte şi independente a crescut de la 1.646 la 1.892, ceea ce înseamnă o creştere de 15%.

În zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar, au fost executate 23 misiuni pe timpul desfăşurării examenelor de bacalaureat, sesiunea I şi II, comparativ cu cinci misiuni executate în anul 2010, însemnând o creştere de 200%.

Din totalul de 218 fapte de natură penală, 77 au fost constatate în mod independent şi 141 în comun cu Poliţia faţă de anul 2010, când s-au înregistrat 206 infracţiuni, din care 88 constatate în mod independent şi 118 în comun cu Poliţia, se constată o scădere cu 12,5% a infracţiunilor constatate independent şi o creştere cu 19% a infracţiunilor constatate în comun cu efectivele Poliţiei. Din analiza de mai sus se constată o creştere a numărului de infracţiuni constatate în comun cu Poliţia datorită şi faptului că numărul elementelor de dispozitiv mixte au acoperit mai bine zonele de siguranţă publică, iar binomul jandarm poliţist a fost o prezenţă activă în sprijinul cetăţenilor.

Anul trecut IJJ Satu Mare a asigurat paza şi protecția unui număr de 19 obiective, până la data de 2 iulie 2011, când numărul acestora s-a redus cu unu, prin ridicarea pazei de la obiectivul Trezoreria Valea Vinului, datorită desfiinţării acestei instituţii. În concluzie, activităţile derulate în anul 2011 pe linia asigurării pazei şi protecţiei obiectivelor din responsabilitate şi a transporturilor speciale, de bunuri şi valori şi corespondenţă clasificată, au condus la obţinerea de rezultate pozitive şi s-a reuşit prevenirea producerii de evenimente grave la obiectivele asigurate cu pază, fapt care ne obligă ca şi în anul 2012, să acţionăm ferm şi continuu în acest domeniu special de activitate.

În misiunile de cooperare cu alte instituţii efectivele de jandarmi au aplicat 117 sancţiuni contravenţionale în valoare de 26.800 lei, au fost constatate independent 28 fapte de natură penală cu 14 făptuitori, trei fapte de natură penală în cooperare cu organele de poliţie cu șase făptuitori, au fost conduse la sediul poliţiei un număr de 124 persoane şi au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de 1.397 lei. S-au executat 338 acţiuni pentru punere în aplicare a 338 mandate de aducere, cu 52% mai puține decât în 2010. Efectivele angrenate în acest gen de misiuni au scăzut cu 29%.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.