Televizoare pentru copiii careieni internaţi la Pediatrie

În urma acţiunii privind strâgerea de fonduri, derulate în preajma Crăciunului de Direcţia de Cultură din cadrul Primăriei Carei, au fost cumpărate două televizoare pentru Secţia Pediatrie a Spitalului Municipal.
Joi, 29 decembrie, Bogdan Georgescu, directorul Direcţiei de Cultură – şi Adrian Paşca, au donat conducerii spitalului cele două televizoare. Bogdan Georgescu transmite mulţumiri tuturor celor care au contribuit financiar la achiziţionarea celor două aparate, cu menţiunea că cei mai generoşi au fost elevii din cadrul instituţiilor de învăţământ. „Prin achiziţionarea acestor aparate TV, copiii internaţi la Pediatrie vor avea ocazia să vizioneze desene animate sau programe specifice vârstei lor. Cu cele două televiziare, numărul aparatelor donate în urma acţiunilor desfaşurate de Direcţia de Cultură în ultimii trei ani, se ridică la 14, din care opt televizoare şi şase DVD playere” – a declarat Bogdan Georgescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.