Penitenciarul Satu Mare organizează, în perioada sfintelor sărbători de iarnă o serie de evenimente în care vor fi incluse majoritatea persoanelor private de libertate aflate în custodia unităţii.
Organizarea acestor activităţi, precum şi cele care se vor desfăşura pâna la finele sărbătorilor de iarnă, au ca scop aducerea în rândul persoanelor private de libertate a sentimentului de bucurie şi a atmosferei calde pe care le creează colindele şi tradiţiile de sărbători.
Astfel, în data de 16 decembrie 2011 se va organiza o expoziţie în incinta unităţii cu obiecte origami confecţionate de persoanele private de libertate. În perioada 27 –30 decembrie 2011 au loc competiţii sportive sub egida „Cupa sărbătorilor de iarnă” la disciplinele tenis de masă şi fotbal-tenis.
Tot în cadrul activităţilor organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în perioada 22-23 decembrie se va organiza un program artistic de colinde, iar în 21 decembrie personalul unităţii şi persoanele private de libertate vor fi colindate de grupul de elevi ai Şcolii „Constantin Brâncoveanu Satu Mare”.
În data de 20 decembrie între orele 1100-1230, se va organiza o întâlnire între persoanele private de libertate şi copiii acestora aflaţi în centre de plasament. Pentru a însufleţi atmosfera de crăciun s-au împodobit cu obiecte create de persoanele private de libertate 2 brazi, care au fost amplasaţi în Capela şi în sala de sport a unităţii. Planul de activităţi organizate face parte din Proiectul de Crăciun, acţiunile fiind organizate de Serviciul Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din cadrul Penitenciarului Satu Mare în colaborare cu partenerii tradiţionali.