2011, cel mai bogat an în evenimente culturale organizate în Satu Mare


Cu un buget total alocat în sumă de 7.125.267 lei, în municipiul Satu Mare au avut loc pe parcursul acestui an 750 evenimente culturale organizate de instituţiile de cultură subordonate Primăriei. Numărul mare al evenimentelor şi cel foarte mare al spectatorilor şi participanţilor,au făcut ca 2011 să fie cel mai bogat an în manifestări culturale din ultima perioadă – aşa cum a declarat primarul Iuliu Ilyes cu prilejul unei conferinţe de presă organizate miercuri, 14 decembrie.

Cele 750 evenimente culturale au fost organizate de Filarmonica „Dinu Lipatti”, Teatrul de Nord, Centrul Cultural „G.M.Zamfirescu”, Casa de Cultură a Sindicatelor, Muzeul Judeţean, Biblioteca Judeţeană şi Direcţia pentru Cultură Culte şi Patrimoniu, institituţii aflate în subordinea Primăriei sau finanţate parţial de către aceasta.

De departe, cel mai mare număr de spectatori – 71.014 – l-a avut Teatrul de Nord care a organizat 348 reprezentaţii, din care 318 în cadrul stagiunii celor două secţii, română şi maghiară, iar restul cu prilejul ediţiei din acest an a festivalului „Fără bariere”. Filarmonica „Dinu Lipatti” a organizat 73 concerte, cu un număr total de 13.000 spectatori, Muzeul Judeţean a organizat 100 evenimente cu 25.000 participanţi, Centrul Cultural „G.M.Zamfirescu” – 82 spectacole şi evenimente,din care opt au fost incluse în cadrul Zilelor Culturale Sătmărene, cu 24.200 spectatori în total, Biblioteca Judeţeană – 33 evenimente, cu 7.918 participanţi, Casa de Cultură a Sindicatelor – 42 spectacole, cu 26.500 spectatori, iar Direcţia pentru Cultură Culte şi Patrimoniu – 72 evenimente, cu 7.500 participanţi.

Potrivit celor declarate de primarul Iuliu Ilyes, pe lângă evenimentele şi spectacolele organizate de instituţiile menţionate, în 2011 au avut loc şi manifestări organizate de ONG-urile din Satu Mare, precum Forumul Democrat German, Fundaţia „Identitas”, asociaţii ale scriitorilor sau artiştilor plastici, fundaţii de binefacere şi întrajutorare, etc, la care s-au adăugat acelea organizate de instituţiile de învăţământ şi Centrul Judeţean de Promovare a Culturii Tradiţionale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.