Parlamentarii social-democrați sătmăreni au depus zeci de amendamente la Legea bugetului de stat

Parlamentarii PSD de Satu Mare, senatorul Valer Marian şi deputatul Gheorghe Ciocan, au depus 47 de amendamente la Legea bugetului de stat a cărei dezbatere începe astăzi 12 decembrie 2011, în Parlamentul României.

Majoritatea acestor amendamente au ca obiect finanţarea unor proiecte de infrastructură (reabilitarea, modernizarea sau amenajarea de drumuri comunale sau de exploatare agricolă, alimentare cu apă, canalizare, staţii de epurare, cămine culturale, grădiniţe, şcoli, săli de sport, blocuri de locuinţe, spaţii verzi, sedii de primării, centru civic, centru pentru persoane vârstnice, ş.a.) într-o serie de unităţi administrativ teritoriale ca Apa, Batarci, Bârsău, Călineşti-Oaş, Cămârzana, Crucişor, Gherţa Mică, Pomi, Racşa, Supur, Valea Vinului, ş.a.

Totodată, cei doi parlamentari social-democraţi au depus amendamente care au ca obiect renovarea sau construirea de mânăstiri (Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Bixad, Izvorul Tămăduirii din Măriuş, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din Scărişoara Nouă) şi biserici (Adormirea Maicii Domnului, Buna Vestire, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Satu Mare, Sfântul Apostol Toma din Lazuri, Biserica Ortodoxă din Hrip, Biserica Ortodoxă din Bârsăul de Sus, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril din Babţa, ş.a.)

Un Comentariu la "Parlamentarii social-democrați sătmăreni au depus zeci de amendamente la Legea bugetului de stat"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.