Parfumuri și haine fără documente descoperite în mașina unui sătmărean


Jachete, treninguri și parfumuri purtând numele unor mărci consacrate au fost descoperite în mașina unui sătmărean. Șoferul nu a putut prezenta documente pentru marfa pe care o transporta, așa încât bunurile au fost confiscate.

Duminică, 04 decembrie a.c., în jurul orei 12.30, polițiștii de frontieră din cadrul IJPF Satu Mare au oprit pentru control, pe o stradă din municipiul satu Mare, un autoturism marca Opel Astra, înmatriculat în Satu Mare. Mașina era condusă de Ion B., în vârstă de 38 de ani, domiciliat în Satu Mare.

La controlul autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit, în portbagaj, trei saci cu haine și parfumuri. Marfa a fost inventariată și s-a constatat că este vorba despre 36 articole de îmbrăcăminte – jachete și treninguri -, o pereche de încălțăminte și 20 de parfumuri, toate purtând numele unor mărci protejate.

Ion B. a declarat că a cumpărat marfa dintr-un complex comercial din București, contra sumei de 2.430 lei, și intenționa să o comercializeze prin târgurile și piețele din județul nostru. Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării de către polițiștii de frontieră, iar Ion B. este cercetat acum pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.