Raportări pe bandă rulantă la ședința Colegiului Prefectural

Raportări ca în vremurile de demult astăzi, 29 noiembrie, la ședința lunară a Colegiului Prefectural. Șefii de instituții au aflat la fața locului că pe ordinea de zi este doar un singur punct ”mare și tare”, pentru care prefectul a alocat, de la un capăt la altul, 65 de minute.

Trecând peste calculele făcute de șeful instituției gazdă, la începutul ședinței a luat cuvântul directorul Direcției Sanitar-Veterinare (DSV) Satu Mare, dr. Dorin Maurer, făcând referire la campania de vaccinare a vulpilor împotriva rabiei și a mistreților împotriva pestei porcine. Expunerea făcută ca din pușcă în nici 5 minute, a fost umplută cu statistici și cifre pe care, pesemne nimeni nu le mai ținea minte după ce interlocutorul și-a finalizat prezentarea.

Apoi Ioan Șipoș, după prezentarea succintă a activității Gărzii Financiare ”de la ultima ședință a Colegiului Prefectural”, a cerut ajutorul prefectului pentru a putea lua la puricat și persoanele fizice neautorizate care repară mașini. Însă, pe moment a rămas fără răspuns că a venit rândul lui Valentin Breban, de la Protecția Consumatorilor să ia cuvântul. Acesta a vorbit despre noile reglementări europene în ceea ce privește țigările. Și … tot așa mai departe. Desigur, fiecare a găsit ceva să spună, însă rostul acestor ședințe rămâne un mister. Cine are puterea să rețină atâta amar de cifre și … la urma-urmei cui îi folosesc?

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.