Magazin pentru săraci, în Satu Mare


Pe strada Aurel Vlaicu nr.72 din municipiu, a fost inaugurat marţi, 29 noiembrie, primul magazin social din Satu Mare. Magazinul “Somaro”, denumit astfel după numele asociaţiei care patronează în România aceste spaţii comerciale, se adresează exclusiv oamenilor ameninţaţi de sărăcie, iar produsele care vor fi puse în vânzare vor fi la preţuri simbolice, obţinute cu titlu de donaţie/sponsorizare. Este vorba despre produse donate de unitaţi comerciale, de producţie, de alimentaţie publică şi agricole, precum şi de persoane fizice, al căror ambalaj este deteriorat sau se apropie de data expirării, dar sunt încă bune pentru consum.

Inaugurarea magazinului a avut loc în prezenţa primarului Iuliu Ilyes şi a reprezentanţilor Asociaţiei “Somaro” şi Organizaţiei “Caritas” Satu Mare. Deocamdată, pe rafturile magazinului se află un număr mic de produse – ulei, paste făinoase, făină de mălai şi articole de igienă pentru adulţi şi copii – dar preţurile acestora sunt într-adevăr mai mult decât accesibile persoanelor nevoiaşe. De altfel, după cum a precizat Lochli Tunde, directorul Organizaţiei “Caritas” Satu Mare, peste circa două săptămâni, când magazinul va deveni accesibil cumpărătorilor de două ori pe săptămână, pragul acestuia va fi trecut exclusiv de către persoanele ameninţate de sărăcie.

Pentru început, beneficiarii magazinului social vor fi membrii a circa 30 de familii sărace din Satu Mare aflate în evidenţa Organizaţiei “Caritas”. Pe parcurs, cu sprijinul Serviciului Public de Asistenţă Socială, numărul beneficiarilor va creşte.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.