UDMR va sprijini şi în 2012 investiţiile din judeţul Satu Mare


La sediul UDMR Satu Mare a avut loc vineri, 25 noiembrie, o conferinţă de presă susţinută de senatorul Guntner Tiberiu şi deputaţii Erdei Doloczki Istvan, respectiv Varga Attila. În cadrul întâlnirii cu presa, parlamentarii UDMR au subliniat faptul că, în baza bunei colaborări pe care o au cu conducerea Consiliului Judeţean, miniştrii UDMR vor susţine şi anul viitor cu aceeaşi consecvenţă investiţiile din judeţul Satu Mare. Totodată, cei trei parlamentari au făcut referire la bugetul României în 2012 şi la faptul că în cadrul acestuia au fost incluse şi fondurile pentru continuarea unora dintre investiţiile începute, precum şi la aspecte cu privire la atitudinea şi poziţia UDMR faţă de procedura de revizuire a Constituţiei, respectiv cu privire la “circul” recent din Senat, finalizat cu înlăturarea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte.

Bani pentru investiţiile din Satu Mare

Potrivit deputatului Erdei Doloczki Istvan, proiectul legii bugetului României pe 2012 va intra în dezbaterea în plen a Parlamentului la mijlocul lunii decembrie. Prezentând câteva cifre de bază, deputatul Erdei a menţionat că pentru anul viitor este preconizată o creştere a PIB la 2,3% faţă de 1,8% în 2011, precum şi o creştere a câştigului salarial mediu de la 2.026 lei în 2011, la 2.117 lei în 2012, Deputatul Erdei a afirmat că UDMR a definit bugetul pe 2012 drept un “buget prudent”, în condiţiile în care se va putea vorbi, după primul trimestru, despre o idexare a salariilor şi pensiilor.
Referindu-se la investiţiile din Satu Mare care vor fi finanţate anul viitor, Erdei Doloczki Istvan a menţionat reabilitarea DN 19 între judeţul Bihor şi limita de judeţ cu Satu Mare, a DN între Satu Mare – Livada – Baia Mare – Halmeu, a pasajului denivelat de la Moftin, a variantei de ocolire a municipiului Carei. Deputatul UDMR a mai precizat că drumul de ocolire a municipiului Satu Mare se află în stadiul de priectare, şi că au fost iniţiate procedurile de licitare a proiectării pentru lucrările de reabilitare a Staţiei CFR. În acelaşi context, senatorul Gunthner Tiberiu a ţinut să sublinieze faptul că a primit asigurări din partea miniştrilor UDMR că aceştia vor susţine şi anul viitor investiţiile din Satu Mare. “De altfel, cele mai importante investiţii din judeţul Satu Mare au fost realizate cu sprijinul central al UDMR” – a afirmat Gunthner.

  25 de amendamente pentru revizuirea Constituţiei

Referindu-se la declanşarea procedurilor pentru revizuirea Constituţiei, deputatul Varga Attila a afirmat că UDMR a formulat 25 de amendamente. Între acestea au fost amintite eliminarea sintagmei de stat naţional, instituirea ca limbă oficială a limbii vorbite de populaţia majoritară în zonele unde situaţia permite acest lucru, eliminarea posibilităţii ca Guvernul să emită Ordonanţe de Urgenţă, respectiv desfiinţarea Instituţiei Prefectului. Deputatul Varga a mai vorbit şi despre poziţia favorabilă a UDMR cu privire la renunţarea la Parlamentul bicameral, respectiv departajarea atribuţiilor celor două camere ale Parlamentului. Totodată, acesta a afirmat că, deşi pot fi întrunite elementele juridice care să susţină propunerea Opoziţiei cu privire la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, UDMR nu consideră oportună o astfel de măsură, deoarece ar determina o şi mai accentuată instabilitate politică.

  UDMR, măgulit de propunerea privind preluarea conducerii Senatului

După ce a subliniat importanţa sprijinului pe care miniştrii UDMR l-au acordat până acum realizării celor mai mari investiţii din Satu Mare, cu menţiunea că şi în 2012 aceştia vor avea aceeaşi atitudine şi vor face demersurile necesare în scopul continuării finanţărilor, senatorul Gunthner Tiberiu s-a referit pe scurt la “circul” recent care a avut drept consecinţă “execuţia” lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului. Gunthner a menţionat că UDMR n-a avut ce să-i reproşeze lui Mircea Geoană, pe care l-a considerat un preşedinte imparţial, şi că de fapt, execuţia acestuia ar fi trebuit să fie o chestiune de partid. Senatorul a recunoscut că, deşi iniţial UDMR a decis să voteze împotriva înlăturării lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului, ulterior şi-a schimbat opţiunea, după ce PDL a avansat ipoteza şi propunerea ca şefia Senatului să fie preluată de UDMR, chiar dacă şansele ar fi fost nule.

2 Comentarii la "UDMR va sprijini şi în 2012 investiţiile din judeţul Satu Mare"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.