Bun cunoscător al meseriei pe care a învățat-o, așa cum o spune chiar el ”de la bătrâni”, omul umblă din oraș în oraș pentru a-și vinde marfa. Vine de departe, din județul Vâlcea, îndurând frigul pentru câțiva lei pe care îi obține cu multă, multă trudă. ”Nu prea merge dar nu am ce face. Nu mă pricep la altceva. La noi în familie toți au fost lingurari”, se destăinuie omul.
Și-a expus marfa la vedere în piața de alimente ”dar prea puțini se opresc să mă întrebe de sănătate. Știu că acum nu prea se mai folosesc linguri de lemn. Eu zic că nu sunt scumpe dar fiecare judecă după propriul buzunar. Lingurile mai mici le vând la 5 lei perechea sau, dacă clientul insistă mai las din preț. Lingurile acestea de mărime mijlocie le vând la 3 lei bucata iar cele mari la 10 lei fiecare”, spune omul.
Mai încolo are și o ”troacă”, că așa îi spun ei, cei din Vâlcea, la covata în care, așa cum ne mai aducem prea bine aminte bunicile noastre frământau aluatul pentru pâine. ”Troaca asta lunguiață e la 40 de lei, dar l-aș da și la 30 numai să o ducă cineva. Troaca aia mai mare, rotundă, e mai scumpă. Costă 60 de lei”, povestește omul.
Le cioplește din lemn de plop ”că este de esență mai moale. Alte esențe nu prea se lasă mânuite așa cum trebuie. Le cioplesc cu dalta după care le lustruiesc cu hârtie de șmirghel”, spune omul. Lingurarul intră în vorbă cu fiecare client în parte, încercând să le stârnească interesul povestindu-le cum ”se nasc” aceste obiecte. ”La dumneata cum i se spune la vasul acesta?”, întreabă unul dintre clienți. ”Troacă”, răspunde omul. ”La noi în Oaș i se spune cațân, răspunde clientul. Nu am mai văzut demult cațân Încă de pe vremea bunicii. Se folosea la frământatul aluatului pentru pâine”, povestește clientul. Și așa, mai ”deștept” cu două regionalisme, cu originea în două regiuni destul de îndepărtate, las meșterul să-și vândă marfa pentru care a trudit atât de mult, cu dalta în mână.
2 Comentarii la "Meșterul de troace și linguri de lemn"