Jazz Rock Fiesta, sâmbătă, la Carei


La Casa Comunitară “Sf. Ladislau” din Carei va avea loc sâmbătă, 26 noiembrie, ediţia din acest an a concertului Jazz Rock Fiesta. Evenimentul se va desfăşura de la ora 19:00 şi este organizat de Centrul Cultural și Fundația “Say Yes”.

În deschidere va evolua trupa careiană “Nu Jazz Agents”, cu o medie de vârstă de 16 ani, alcătuită din trei tinere talente ale muzicii careiene – Enyedi Bálint, Marius Georgescu și Putovits Ábel, îndrumată de pianistul Enyedi Zsolt. Trupa, care ființează de la începutul anului, va prezenta un program de jazz-rock electronic. Concertul va continua cu recitalul de percuție susţinut de Cserey Csaba și Cristian Pintea, care au pregătit un program de excepție pentru cunoscătorii muzicii. Invitații speciali ai serii vor fi membrii grupului “Special Providence” din Budapesta, reprezentanți ai stilului power-jazz-rock, cu mai multe materiale muzicale la activ, editate de case de discuri importante și cu experiența unor turnee și concerte în mai multe orașe europene.

Concertul, care va dura două ore, se adresează tuturor categoriilor de vârstă. Biletele costă 10 lei pentru elevi și 15 lei pentru adulți și vor putea fi cumpărate la fața locului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.