Asociația Sportivă ”Corvus Regia” prin echipa de airsoft KEA Airsoft Carei organizează în data de 26 noiembrie, prima ediţie a Cupei Karul – International OPEN Airsoft 2011. Competiţia va avea loc la cariera de nisip și în pădurea de lângă localitatea Foieni, iar timpul de joc va fi în intervalul orar 10:00 – 16:00.
Bogdan Georgescu, directorul Direcţiei de Cultură şi Sport din cadrul Primăriei Carei ne-a informat că la concurs vor participa aproximativ 80 de concurenţi, iar tipurile de joc vor fi Search and destroy (scenariu cu mai multe misiuni), No one left behind – Rescue the hostage (ostaticul trebuie transportat din baza A în baza B pe un itinerariu prestabilit, scenariu cu surprize), respectiv Arborarea steagului.
Pentru participanţii direcţi vor fi obligatorii armele de airsoft, echipamentul de protecţie, legitimaţia de club, lanterna (opţional), vesta reflectorizantă, mânuşile, bocancii, hainele de rezervă şi trusa de prim ajutor.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria Foieni și Direcția de Cultură și Sport din cadrul Primăriei Carei, cu sprijinul Estera Pan Serv, Pyro.Stanciu Satu Mare şi Gold T Farm, MW Trade.
Detalii referitoare la concurs pot fi obţinute telefonic la numărul 0745-149-608 (Dragoș Georgescu).