Primarii, la mâna și cheremul Poliției Române


Membrii Asociației Municipiilor din România (AMR), în ședința prevăzută pentru zilele de 10, respectiv 11 noiembrie, la Ploiești, prin documente ferme și justificate va solicita Ministerului Administrației și Internelor (MAI), Guvernului și partidelor politice din Parlamentul României să refuze proiectul legislativ referitor la reorganizarea Poliției Locale. În forma în care se află în dezbatere publică, proiectul de lege prevede nu doar ca Poliția Română să coordoneze activitățile Poliției Locale în domenii precum menținerea liniștii și ordinii publice, respectiv circulației rutiere, ci și subordonarea administrației publice locale Poliției Române. “După ce ani de zile s-au făcut eforturi pentru descentralizare, dacă proiectul de lege va fi aprobat, acest lucru ar însemna, de fapt, o nouă centralizare, sub sigla descentralizării” – a afirmat primarul Iuliu Ilyes miercuri, 2 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă.

“După ce a fost înființată dintr-o necesitate de descentralizare, în varianta promovată actualmente de MAI, legea privind reorganizarea Poliției Locale nu reprezintă altceva decât o subordonare foarte periculoasă a instituțiilor din administrația locală vechilor structuri ale ministerului” – a afirmat Ilyes.

În aceste condiții, reprezentanții AMR, cu prilejul ședinței prevăzută pentru săptămâna viitoare la Ploiești, vor elabora un material cu toate observațiile severe care motivează solicitarea ca proiectul de lege să nu fie acceptat. Dacă nu se va ține cont de solicitările și observațiile primarilor din România, legea privind reorganizarea Poliției Locale ar putea determina din nou centralizarea instituțiilor – este de părere Iuliu Ilyes.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.