Biblioteca Județeană Satu Mare, în colaborare cu Centrul Cultural G.M. Zamfirescu, organizează vineri, 28 octombrie a.c., cu începere de la ora 1500, evenimentul muzical Cântece de șemineu, tresăriri ale tinereții mele.
„Evenimentul este dedicat muzicii folk și este prilejuit de trei date memorabile pentru iubitorii genului. Nu întâmplător acest eveniment muzical se va desfășura pe 28 octombrie. La începutul lunii, comunități din întreaga lume au serbat Ziua Internațională a Muzicii apoi, în aceste zile, comemorăm dispariția celui care a fost Adrian Păunescu, părintele Cenaclului Flacăra și nu putem să-l uităm nici pe Emilian Onciu, o voce reprezentativă pentru folkul sătmărean, un artist desăvârșit care ne lipsește”, a declarat dl. Ioan Mircea Ardelean, directorul Bibliotecii Județene Satu Mare.
În cadrul evenimentului va fi prezentată o scurtă istorie a muzicii folk, se va derula o proiecție audio-video Autumnală… și vor fi realizate două expoziții de carte, Toamna în vers și culoare și Un an de la trecerea în eternitate a lui Adrian Păunescu.
După-amiaza va continua în acorduri de muzică folk interpretată de binecunoscuții artiști sătmăreni Carmen Bratosin, Ionel Bledea, Sorin Boroș, Sorin Bălaj, Cserei Csaba și Tavi Bud.
„Prin organizarea acesti eveniment muzical dorim să ne apropiem și mai mult de publicul sătmărean, să reînviem interesul pentru muzica folk, să ne promovăm artiștii locali, să evadăm puțin din cotidian…să ne amintim cu plăcere de o zi de toamnă”, a mai declarat Ioan Mircea Ardelean.
Toți cei care îndrăgesc muzica folk sunt așteptați la Sala de lectură Gheorghe Bulgăr din cadrul Bibliotecii Județene Satu Mare, intrarea fiind liberă.