Grădinițele luate la puricat de către inspectorii CJPC

În perioada 12-30 septembrie inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Satu Mare au efectuat controale privind respectarea prevederilor legale la grădinițele cu program prelungit, particulare și de stat. Rezultatele acestor verificări au fost prezentate astăzi, 26 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul instituției.

Potrivit comisarului-șef al CJPC Satu Mare, Valentin Breban ”am verificat legalitatea funcționării acestor instituții, existența și respectarea Regulamentului de Ordine Interioară, existența contractelor de prestări servicii de învățământ preșcolar încheiat între conducerea grădiniței și părinți dar și modul în care sunt informați părinții asupra activităților desfășurate în grădiniță. În urma verificărilor efectuate am constatat deficiențe la șapte grădinițe. Aceste unități au fost sancționate contravențional cu avertisment”.

Controale în dormitoarele și bucătăriile grădinițelor

De asemenea, inspectorii CJPC au verificat și existența spațiilor de cazare și dimensionarea corespunzătoare a acestora, existența dar și starea de funcționare a instalațiilor de alimentare cu apă potabilă, canalizare, instalații electrice și nivelul dotărilor cu mobilier, lenjerie respectiv starea acestora. ”Am mai verificat și existența și starea de dotare a spațiilor pentru prepararea mâncărurilor, existența documentelor de proveniență a alimentelor, dacă se păstrează zilnic probele din fiecare preparat culinar timp de 36-48 de ore la temperatura de +4 grade Celsius, etc.”, spune Breban.

În urma controalelor efectuate trei dintre grădinițele verificate nu avea afișată lista-meniu astfel încât să fie accesibilă părinților, fapt pentru care au fost sancționate cu avertisment și măsuri de remediere a deficiențelor constatate.

Doar o virgulă și … te trezești cu recuperatorii pe cap

În ceea ce privește reclamațiile depuse la nivelul instituției Breban spune că cea mai interesantă este cazul unei femei din Turț. Deoarece s-a simțit trasă pe sfoară aceasta nu s-a oprit până la CJPC. În 2004 a cumpărat pe rate, de la ALTEX, câteva produse electrocasnice. Pentru a scăpa de corvoada ratelor lunare, în luna mai a anului 2005 femeia s-a gândit să plătească diferența și să-și lichideze rata. Astfel, s-a dus la magazin și a plătit diferența de 720 de lei cât mai datora din rată însă, stupoare (!!!), angajații magazinului în momentul în care au transmis băncii suma plătită, în loc de 720 de lei au raportat doar 7,2 lei. ”Astfel, după șase luni femeia a fost sunată de recuperatori pentru că, în evidențele lor figura cu o sumă restantă. Mai mult decât atât, în tot acest timp, din 2005 încoace i s-au adunat penalități în valoare de 3.000 de lei. Am trecut la verificări în urma cărora s-au adeverit cele reclamate de femeie. Am luat toate documentele din urmă pentru a găsi unde s-a produs greșeala. În cele din urmă, conducerea magazinului a recunoscut că a greșit însă reclamanta nu vroia să fie sancționați”, a declarat Breban.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.