35 de proiecte ale sătmărenilor finanțate prin ENPI

Cel de-al treilea apel pentru propuneri de proiecte lansat în cadrul programului de cooperare transfrontalieră ENPI Ungaria, Slovacia, România, Ucraina, a avut loc miercuri, 26 octombrie, în sala mare de ședințe a Palatului Administrativ Satu Mare. Au fost prezenți Szakacs Aron – directorul Secretariatului Tehnic Comun al Programului Operațional Comun Ungaria, Slovacia, România, Ucraina 2007-2013, Robert Costețchi – ofițer implementare în cadrul Direcției de Cooperare Internațională a Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului și managerul de program Attila Darabos. Din partea Consiliului Județean Satu Mare a participat vicepreședintele Mircea Govor.

Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat (ENPI) sprijină cooperarea transfrontalieră la granița externă a Uniunii Europene, iar prin intermediul programului care se derulează în perioada 2007-2013, repartizează suma totală de 66.638.283 euro. Obiectivul global al programului este de-a intensifica relațiile de cooperare într-o manieră durabilă din punct de vedere social, economic și al mediului între regiunile dintre Ungaria, Slovacia, România și Ucraina. Totodată, prioritățile programului sunt axate pe măsuri precum dezvoltarea armonioasă a turismului în regiunile de graniță, crearea unor condiții mai bune pentru dezvoltarea IMM-urilor și a afacerilor, protecția mediului, managementului și utilizarea durabilă a resurselor naturale, pregătirea pentru situații de urgență, respectiv sprijinirea cooperării people to people.
Până în prezent, potrivit celor declarate de organizatori în cadrul întâlnirii de miercuri, cu prilejul primelor două apeluri organizate în scopul propunerii de proiecte, sătmărenii au obținut finanțare pentru 35 de proiecte. Din acestea, 14 au obținut finanțare după primul apel, iar 11 după ce de-al doilea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.