A scăzut numărul victimelor traficului de persoane, în judeţul Satu Mare

Se pare că sătmărenii nu mai sunt atât de creduli ca în anii trecuți. Cel puțin asta arată evidențele Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) raportate la prima jumătate al anului în curs.

Din studiile în cauză reiese că în primul semestru al acestui an doar doi sătmăreni au ajuns ”în plasa” traficanților de persoane. Potrivit specialiștilor în aceeași perioadă a anului trecut numărul celor exploatați prin muncă, sexual, cerșit sau alte forme a fost de 28 de persoane. În ceea ce privește județele învecinate, în primul semestru al acestui an în Maramureș s-au înregistrat două cazuri de trafic de persoane de vreme ce în județul Bihor și Sălaj numărul victimelor este mult mai mare și anume 29 (Bihor)respectiv 25 (Sălaj).

Studiile efectuate de către specialiștii ANITP arată că, în general, victimele au vârsta cuprinsă între 14 și 40 de ani și sunt constrânse în special prin violenţă fizică, abuz şi şantaj emoţional precum şi prin abuzuri sexuale din partea traficanţilor. Specialiștii spun că cele mai frecvente forme de exploatare sunt cele prin: muncă, exploatarea sexuală și prin cerșit.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.