E interesant să răscoleşti vechile scrieri fără un țel anume căutând informații despre oameni și locuri demult uitate în umbra istoriei. Locurile s-au schimbat odată cu oamenii dar și cu vremurile care uneori și-au impus voința. Nu-i ușor să dai de urmele unor scrieri vechi în mare parte pierdute în noianul anilor iar alteori uitate pe rafturile arhivelor sau bibliotecilor negăsind mâinile care să îndepărteze colbul adunat peste literele așezate ca niște mărgele pe filele odinioară albe dar îngălbenite de nestatornicia timpului.
Cine își mai amintește de începuturile vreunei instituții cu toate că acesta juca-se în rol covârșitore în comunitatea în care își ridica odinioară zidurile? Prea puțini. Și chiar dacă vorbim despre credință, despre instituțiile bisericeşti de care ne leagă o bună bucată din istorie, puțini dintre cărturari au ales să se aplece asupra documentelor răsfirate aiurea și să încerce să reconstruiască imaginea unor începuturi uitate în negura vremurilor. Și mai mult atunci când acest trecut aparține unui oraș mic puțin însemnat ca putere economică.
Câteva nume așternute pe o foaie de hârtie
De ce spun asta? Deoarece mi-am propus să găsesc un fir călăuzitor, firul Ariadnei, dacă îmi este permis această comparație, în trecutul Episcopiei romano-catolice din Satu Mare. Primele cercetări m-au îndreptat înspre câteva nume precum: Fischer István, unul dintre episcopii bisericii romano-catolice dintre anii 1804-1807, Josef Bittheuser, arhitectul domeniilor familiei Károlyi din Carei sau cel al arhitectului Ferenc Povolny. E greu să-ți croiești drumul însoțit de câteva anume înscrise pe colțul unei hârtii și să încerci să scrii despre trecutul unei clădiri care astăzi este una dintre cele mai reprezentative al orașului de pe Someș.
Zorii unui nou început
Potrivit documentelor de la început de veac XIX, primul sediu al Episcopiei romano-catolice era pe strada Mihai Eminescu, fosta stradă Szirmay. Tot acolo era o mănăstire dar și școala aflată la acea vreme în proprietatea iezuiților. Mai târziu clădirea a fost cumpărată de Fischer István și tot el a fost acela care a transformat mănăstirea în reședință episcopală. Clădirea a fost demolată când a fost construit Gimnaziul Catolic Regal (Colegiul Național ”Doamna Stanca” de astăzi) în 1912. Astfel, s-a impus găsirea unui nou teren unde să fie clădită noua Episcopie dar și al unui arhitect care să se ridice la nivelul cerințelor unui asemenea demers. Și cum familia Károlyi era una dintre cele mai bogate din zona Sătmarului, a fost cea care și-a trimis arhitectul domeniilor familiei, pe Josef Bitthauser, să facă planurile noii clădiri.
Trei decenii de muncă
S-a înaintat treptat, lucrările de construcție continuând și în anii episcopatului lui Hám János, între anii 1837-1840. Dacă până la Hám János existau doar cele două aripi laterale ale clădirii, în cei trei ani a fost construită și fațada dinspre actuala stradă 1 Decembrie. În cei 32 de ani cât a durat construcția clădirea a suferit multe transformări. Cu toate că o bună parte a construcției a fost terminată în 1837, Hám János nu s-a mutat în noul sediu al episcopiei decât în 1851. În anul 1859 a fost terminată și construcția unei aripi noi care servea ca seminar teologic. Au venit apoi cele două războaie mondiale. Cu toate că a fost grav avariată în urma bombardamentelor din 1944, stricăciunile au fost rapid reparate după terminarea războiului.
Picturi și …
Cea mai reprezentativă încăpere a Palatului Episcopal este Sala festivă unde se găsesc portretele episcopilor Péter Klobusiczky, Flórián Kovács, János Hám, Mihály Haas, Tibor Bornemisza și Lőrinc Schlauch. Tot la etajul întâi se află și capela episcopală reamenajată pe baza proiectului lui Ernő Foerk din Budapesta, iar lucrările au fost începute în 1904, în perioada episcopatului lui Tibor Bornemisza. Conform tradiţiei, în faţa acestui altar s-a cununat poetul Petőfi Sándor cu Júlia Szendrey, jurându-şi credinţă veşnică. În perioada 1952-1990 capela a fost zidită, fiind neutilizată. În urma lucrărilor de desfacere a zidului lăcaşul de cult a fost restaurat iar în 1991 a fost resfinţit.
În prezent, într-o aripă a clădirii este găzduit și Liceul romano-catolic ”Ham Janos”.
… cărți de o valoare inestimabilă
În Palatul Episcopal funcționează și o bibliotecă cu un fond de carte extrem de bogat dar și cu o colecție de picturi foarte valoroasă. Cele mai importante lucrări de artă sunt pânza în ulei al pictorului Lucas Kracker (1719-1779), considerat unul dintre cei mai de seamă maeştri ai barocului central-european, întitulat ”Cina din Emmaus” respectiv două tablouri de altar reprezentând figurile Sfântului Ştefan şi Sfântului Ioan, pictate la Budapesta.
În loc de încheiere
Ar mai fi multe de spus și întotdeauna e loc pentru ca povestea să o apuce și pe alte căi uneori nebănuite de cel care a deschis poarta spre trecutul clădirii. Operele de artă de o inestimabilă valoare dar și cărțile care zac ascunse în biblioteca Episcopiei ar avea multe de povestit celor care și-ar apleca urechile pentru a le auzi vocea venită din labirintul anilor ce au trecut. Și cum poveștile nu rămân nicicând nepovestite poate clădirea ne va dezvălui și alte taine ferecate până mai ieri între zidurile unui lăcaș retras în carapacea unui conservatorism greu de pătruns.