Secția de Boli Contagioase din cadrul Spitalului Județean Satu Mare, reabilitată și modernizată integral, va fi inaugurată în data de 4 noiembrie. La inaugurare vor fi prezenți atât actualul ministru al Sănătății – Ritli Ladislau, cât și fostul ministru – Cseke Attila, cel care a alocat primele fonduri necesare începerii lucrărilor de reabilitare integrală. Într-o conferință de presă organizată luni, 17 octombrie, la Spitalul Județean Satu Mare, de managerul Adrian Marc în prezența președintelui, respectiv vicepreședintelui Consiliului Județean – Csehi Arpad și Mircea Govor, s-a precizat că după aproximativ patru săptămâni la la inaugurarea secției, va fi tăiată și panglica inaugurală a noii Unități de Primire a Urgențelor. Valoarea celor două investiţii se cifrează la circa 2,5 milioane euro.
Distribuie pe Facebook
Follow on Facebook
Add to Google+
Connect on Linked in
Subscribe by Email
Print This Post
Secția de Boli Contagioase va fi inaugurată în 4 noiembrie added by Satmareanul on
View all posts by Satmareanul →