Bertok Bela – o viață dedicată muzicii

Acordurile uneori vesele iar alteori triste ale viorii îl făceau de mic copil să tresalte de bucurie ori îl făceau pentru un răstimp melancolic însă niciodată dusă până la tristețe deoarece ”sunetul dulce al viorii te îndeamnă la revelație. Te face mai bun, mai înțelegător”, spune artistul. A cântat alături de nume celebre ale muzicii populare, acompaniind soliști de o certă valoare artististică. L-a cunoscut personal pe maestrul Ștefan Ruha , cel care, potrivit interlocutorului, Bertok Bela ”a fost unul dintre primii șapte sau opt cei mai mari instrumentiști ai lumii”.

L-am întâlnit, așa cum îi stă bine unui muzician, cu vioara în mână, melancolic, gânditor, așezat într-un fotoliu în liniștea biroului său de la Liceul de Artă ”Aurel Popp”. Poate în gând compunea o nouă melodie ori asculta o muzică doar de el percepută. Nu avem de unde să știm și de multe ori nici nu ne este îngăduit, nouă profanilor, să intrăm în lumea sensibilă al artiștilor. Mă primește zâmbitor trezit din lumea în care-și trăia până mai adineauri reveriile. Încerc să-l descos încercând să înțeleg măcar o fărâmă din ”lumea secretă a muzicienilor”. Nu se ascunde. Discuția abia pornită este monopolizată încetul cu încetul de amintirile de demult, trăite din copilărie și până aproape de prezent.

A început să studieze vioara la vârsta de 4 ani

Așa cum se întâmplă adesea în familiile de muzicieni primele acorduri le-a învățat jucându-se cu arcușul pe corzile greu de stăpânit (la acea vreme) a viorii. Apoi au urmat primele lecții de teorie. Nu avea decât patru ani pe atunci. Era la vârsta la care alți copii își petreceau zilele jucându-se și hoinărind pe afară și nicidecum precupați de studiu. ”Așa a fost să fie. Tatăl meu a fost muzician. De la el am primit primele lecții. El mi-a pus vioara în mână, cum se spune”, povestește Bertok. Sensibilitatea față de acest instrument dar și înclinația către lumea muzicii i-a determinat pe părinți să-i aleagă un destin artistic, înscriindu-l la Liceul de Artă ”Aurel Popp”. ”Aici am început școala și tot aici mi-am luat și Bacalaureatul. Liceul de Artă e viața mea. După terminarea școlii, directorul de atunci a luat câțiva foști elevi talentați ca să fie profesori desigur cu studii medii ai liceului. Astfel că, am avut șansa să predau lecții de vioară chiar la școala pe care am absolvit-o. Mi s-a părut un lucru extraordinar așa că am acceptat-o. Am fost profesor cu studii medii timp de zece ani, din 1973 până în 1983”, povestește violonistul.

Timp de două decenii a lucrat ca acordor și reparator de instrumente muzicale

Și cum viața oferă adesea surprize la care nici nu visăm, dascălului i s-a oferit o slujbă care l-a apropiat și mai mult de lumea instrumentelor muzicale. ”Timp de 20 de ani am lucrat ca acordor de piane și reparator de instrumente muzicale. E o meserie foarte frumoasă. Desigur, în același timp mi-am continuat și profesia de dascăl. Aveam un mic atelier de reparat instrumente la școală iar când mi se cerea mergeam și la Filarmonică. Eram singurul acordor de instrumente muzicale. Să nu credeți că e o meserie ușoară însă, îți oferă satisfacții deosebite”, își continuă povestea Bertok.
Între timp, pentru a avea și o diplomă de studii superioare dascălul nostru se înscrie la Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, pe care l-a absolvit în anul 2.000. ”Am obținut diploma ca instrumentist și profesor de vioară și în prezent sunt titular ca profesor de vioară la acest liceu”, spune muzicianul.

Atras de lumea fabuloasă a muzicii clasice

Cu toate că se simte atras de muzica folclorică atât cea românească cât și de muzica populară maghiară care ”cel puțin aici în Ardeal nu pot fi separate una de alta având în vedere influențele multiple pe care una le exercită asupra celeilalte” Bertok se simte atras și de muzica clasică. ”Muzica clasică e fabuloasă. Mozart te liniștește. Când vrei să ai anumite revelații sau când treci prin anumite perioade de revoltă asculți Beethoven. De ce? Pentru că și Beethoven, la rândul său a fost un mare revoluționar”, povestește violonistul sătmărean.

Este unul dintre promotorii vieții muzicale din Satu Mare

Dea lungul timpului a fost invitat să cânte în mai multe formații de muzică ușoară și populară. ”Încă din copilărie, ca elev de școală am fost remarcat de Emilian Curteanu și de dirijorul Fejer Kalman, amândoi foarte buni muzicieni. Îmi amintesc că în perioada 1971-1972 am fost invitat să cânt ca violonist în formația ”Țara Oașului”. Fejer Kalman, care era dirijorul formației m-a invitat într-o zi de vacanță să-l înlocuiesc pe unul dintre violoniștii care lipseau. Așa am ajuns să cânt sub bagheta marelui dirijor”, spune Bertok Bela.
În anii ’80 a fost unul dintre promotorii unei mișcări culturale la nivelul Sătmarului care a primit numele de Tanchaz (Casa de dans). ”A fost o mișcare culturală de o mare importanță în viața comunității. Au venit să urmeze cursuri de dans avocați, medici dar și actualul primar al Sătmarului, Iuliu Ilyes. Îmi amintesc ca la acea vreme era tânăr absolvent de facultate și venea împreună cu Ildiko, actuala lui soție. Atunci încă nu erau căsătoriți”, spune Bertok.
Anul trecut a înființat Asociația Culturală Bartok Bela cu scopul de a promova creațiile marelui muzician în rândul sătmărenilor. ”Să nu uităm că Bartok a fost un culegător de folclor. El are în repertoriu atât folclor maghiar cât și muzică populară românească. A fost un om de o valoare extraordinară a cărui creații sunt cântate și în ziua de astăzi”, povestește Bertok.

În loc de încheiere

Având în vedere că muzica îi ocupă tot timpul și mai ales organizarea spectacolelor dar și pregătirea pentru diverse momente artistice la care este invitat nu prea îi mai rămâne timp de alte hobbyuri. ”Familia este hobbyul meu. Am două fete dintre care, cea mică este profesoară de canto”, spune cu mândrie profesorul.
Și, așa cum îi stă bine unui muzician, de parcă lumea a început și se sfârșește inundat de acordurile muzicale renăscute de mâinile îndemânatice ale artistului, dascălul a început să cânte rupt de lumea obiectelor care-l înconjoară dând sens amintirilor pe care mi le-a destăinuit cu doar câteva clipe în urmă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.