Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită marți, 13 septembrie, și la Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” Satu Mare, respectiv subunitățile din județ. Între orele 10:00 – 18:00, în cadrul Zilei Porților Deschise, vor fi expuse pentru cei interesați tehnica de luptă și condițiile de cazare ale pompierilor militari.
De la ora 11:00, comanda ISU “Someș” Satu Mare a prevăzut o conferință de presă în cadrul căreia ziariștilor le va fi prezentat plutonierul Florin Curileac, care a participat în Statele Unite ale Americii, în oraşul Ney York, la Campionatul Mondial al Poliţiştilor şi Pompierilor, unde a ieşit campion mondial la karate, proba Kumite + 85 kg.
Anul trecut, la Timișoara, plutonierul Florin Curileac a fost desemnat campion naţional la karate. În data de 13 martie, în cadrul Campionatelor Naţionale de Karate din cadrul Federaţiei Române de Arte Marţiale, acesta a obținut medalia de aur şi titlul de campion naţional.