Pentru a ameliora efectele vremii caniculare, Organizatia „Caritas” Satu Mare a inițiat o actiune stradală prin intermediul căreia voluntarii oferă trecătorilor câte un pahar cu apă minerală sau băuturi răcoritoare.
Prima acțiune de acest fel a avut loc vineri, 15 iulie, de la ora 14:00, în pasajul pietonal „Corneliu Coposu”, și a fost organizată cu sprijinul sponsorilor care au pus la dispoziție băuturile răcoritoare.