Reclamaţii interesante depuse de sătmăreni la CJPC

Prezervative expirate, pereche de pantofi … nepereche, seminţe cu lăbuţe de şobolani sau tăbliţele bilingve sunt doar câteva dintre cele mai ciudate reclamaţii înregistrate la nivelul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Satu Mare, în prima jumătate al acestui an.

„Am avut un consumator care a venit să reclame că a cumpărat prezervative expirate de la un PECO din Satu Mare. Poate asta a fost cea mai hilară reclamaţie din acest an” a declarat inspectorul-şef al CJPC Satu Mare, Valentin Breban. Tot în categoria reclamaţiilor mai ieşite din comun intră şi cea a sătmăreanului care a cumpărat o pereche de pantofi … nepereche. Însă omul nu şi-a dat seama de acest lucru decât în momentul în care a ajuns acasă. Nereuşind să se înţeleagă cu vânzătoarea şi cu patronul magazinului, a apelat la noi.

Lumină, mai multă lumină!

O reclamaţie demnă de un Diogene care, potrivit legendei i-a cerut lui Alexandru Macedon să se dea la o parte din faţa soarelui, a venit din partea unei sătmărence. Supărată foc pe vecina care locuieşte chiar deasupra apartamentului ei, o sătmăreancă a reclamat-o spunând că în timp ce îşi întinde hainele la uscat pe balcon, la ea în casă nu intră lumina, deoarece prin hainele întinse îi umbreşte balconul.
„Un alt sătmărean şi-a îndreptat năduful asupra Consiliului Local (CL) reclamând la CJPC hotărârea cu privire la introducerea tăbliţelor bilingve. Dar i-am explicat reclamantului că această problemă nu este de competenţa noastră. Este vorba despre tăbliţele cu înscrisuri atât în limba română cât şi în limba maghiară”, a precizat Breban.

Nici calitatea lucrărilor în ceea ce priveşte plombarea drumurilor nu-i lasă indiferenţi pe sătmăreni. „Un cetăţean a reclamat că modul de plombare este cât se poate de ineficient şi că se fac lucrări de mântuială”, spune Valentin Breban. Desigur, şirul reclamaţiilor hilare, ciudate sau, dacă vreţi, mai ieşite din comun, ar putea continua la nesfârşit. Noi ne oprim însă aici, invitându-vă să completaţi această listă care nu se vrea cu niciun chip să se considere finalizată.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.