Ziua Drapelului Naţional

Ziua Drapelului Naţional a fost marcată astăzi, 26 iunie şi la Satu Mare. Ceremonia a avut loc pe platoul din Piaţa 25 Octombrie la ora 10.00 şi a început cu salutul prefectului Radu Giurcă adresat Gărzii de Onoare. La evenimentul de astăzi au participat:  prefectul judeţului Satu Mare, Radu Giurcă, subprefectul Pataki Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare, Csehi Árpád, cei doi vicepreşedinţi ai CJ Mircea Govor şi Adrian Ştef, edilul şef al municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyés, viceprimarul Adrian Albu, senatorul social-democrat Valer Marian, deputatul social+democrat, Gheorghe Ciocan, deputatul liberal Viorel Buda, deputatul democrat-liberal Ioan Holdiş. Alături de oficialităţi la sărbătoarea de astăzi au mai participat şefii instituţiilor subordonate Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), şefi ai altor instituţii dar şi delegaţii din partea principalelor partide politice.

Despre semnificaţia acestei zile a vorbit muzeograful Paula Virag. Binecuvântarea drapelului a fost rostită de preotul militar Cristian Silaghi. Apoi, în semn de respect oficialităţile au sărutat rând pe rând drapelul. A urmat apoi arborarea drapelului, timp în care cei prezenţi au intonat imnul naţional al României. Manifestările s-au încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.

2 Comentarii la "Ziua Drapelului Naţional"

    Leave a Reply to Satmareanul

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.