Cu sprijinul Lions Club „Someș” Satu Mare, în municipiul Carei va avea loc vineri, 24 iunie, o acțiune de determinare gratuită a glicemiei organizată de Centrul Diabetic Județean (CDJ).
Acțiunea va avea loc lângă fântâna arteziană din centrul orașului, între orele 10:00-15:00 și, la fel ca anul trecut, când a fost organizată pentru prima dată, este destinată exclusiv persoanelor care nu se află în evidențe ca având diabet, dar doresc să știe dacă nu sunt suspecte sau nu suferă deja de această afecțiune.
Pe lângă determinarea glicemiei, careienii vor beneficia gratuit şi de măsurarea înălţimii, a greutăţii şi circumferinţei abdominale, respectiv a tensiunii arteriale.
La fel ca la Satu Mare, prin acțiunea organizată de CDJ la Carei se dorește atât depistarea cazurilor noi de diabet, cât și identificarea factorilor de risc cardiovascular care pot determina apariţia infarctului de miocard, precum dislipidemiile, hiper tensiunea arterială şi obezitatea, în condiţiile în care judeţul Satu Mare ocupă un loc fruntaş la nivel naţional în ceea ce priveşte bolile cardiovasculare.