Spectacol de sfârşit de an oferit de Şcoala de Arte Satu Mare

Sala de spectacole a Teatrului de Nord Satu Mare a răsunat astăzi după-amiază, 16 iunie, pe ritmurile muzicii populare în cadrul unui spectacol oferit de elevii Şcolii de Arte.

Evenimentul a fost ocazionat de încheierea anului şcolar 2010-2011. Pe scena teatrului au evoluat, rând pe rând, alături de elevii instituţiei organizatoare, instrumentiştii de la Ansamblul „Iedera” din Carei îndrumaţi de profesorul Dumitru Iederan şi cei de la Ansamblul folcloric „Doina Codrului” pregătiţi de profesorul Vasile Chiorean.

Elevii Şcolii de Arte şi-au demonstrat talentul în faţa părinţilor şi profesorilor încântând publicul cu piese din tezaurul folcloric codrenesc şi maramureşean mai bine de două ore. Spre finalul spectacolului, au urcat pe scenă Dana şi Sergiu Matoşan, formaţia de dansuri populare “Tulnicul” din Maramureş şi Petrică Mureşan.

Evoluţia elevilor continuă sâmbătă, 19 iunie, de la ora 12.00, însă într-un alt ambient cu un spectacol de coregrafie intitulat „Arta mişcării”. Pe scena Teatrului de Nord vor urca balerinele profesorului Gabriela Tănase, dansatorii antrenaţi de Ovidiu Ignat dar şi cei îndrumaţi de Camelia Gherman. Pe lângă elevii Şcolii de Arte la spectacolul de sâmbătă va mai participa şi trupa de dans irlandez „Celtic Fire” din Tăşnad.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.