Vara asta, fără ștrand în Satu Mare!


Veste proastă pentru sătmărenii care au sperat că vor putea să se răcorească pe timpul verii în piscinele din ștrand: șansele ca bazinele să fie date în folosință în perioada sezonului estival din acest an, sunt nule!
În timp ce unii s-au repezit să dea ca sigură deschiderea ștrandului la începutul lunii mai, realist, Radu Hosu, reprezentantul constructorului a anunțat că perspectiva cea mai optimistă ar putea viza darea în folosință a piscinelor la sfârșitul lunii iunie.

Acum, Radu Hosu afirmă răspicat: “Deși în cel mult o lună am putea finaliza lucrările la piscine, nu există nicio șansă ca acestea să fie date în folosință în sezonul estival actual! Întâmpinăm în continuare dificultăți determinate de situația juridică a terenurilor, nu dispunem de avizele necesare punerii în funcțiune a bazinelor, și ne sunt refuzate solicitările privind eliberarea unor autorizații provizorii, ne confruntăm drastic cu blocajul financiar și lipsa personalului muncitor, nu putem accesa fonduri de la Ministerul Turismului, deși acuma Elena Udrea le oferă cu generozitate oricui că-i an preelectoral, iar șeful cel mare, patronul SC Benny Alex SRL Negrești Oaș, este foarte supărat”!

În ceea ce privește personalul muncitor, Radu Hosu ne-a declarat că situația este de-a dreptul dramatică: “Dacă până acum o săptămână am lucrat cu peste 60 de oameni, din cei aproximativ 120 câți ar fi necesari, în prezent, abia dacă mai avem 25 de muncitori, pentru că nimeni nu lucrează fără bani”!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.