Agenții economici luați la purecat!


Pentru a se constata dacă dețin autorizație eliberată de Primărie, toți agenții economici cu activitate pe raza municipiului sunt luați la purecat în această perioadă de către reprezentanții Biroului Corp Control Comercial și Autorizării (BCCCA) și cei ai Poliției Locale.

În evidențele BCCCA din cadrul Primăriei municipiul Satu Mare se află înregistrați în prezent aproximativ 2.300 agenți comerciali, afirmă Florin Maier, șeful BCCCA. Însă, pe lângă aceștia există încă aproximativ 1.000 de agenți comerciali care s-au mulțumit să se înregistreze doar la Registrul Comerțului și își desfășoară activitatea fără autorizația obligatorie eliberată de Primărie.

“Toți agenții economici au obligația să se înregistreze la BCCCA și, dacă au activitate, să solicite la începutul anului actualizarea autorizației de funcționare” – afirmă Florin Maier.

De când au început acțiunile de verificare, care acum au mai multă eficiență fiind organizate în comun cu Poliția Locală, la BCCCA se prezintă zilnic până la 60 de agenți economici care solicită eliberarea autorizației de funcționare a activității pe care o dețin, a mai precizat Maier.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.