Celebru în lume, pictorul Ioan Măric participă la Târgul Meșterilor Populari din Satu Mare


În intervalul 27-29 mai, pasajul “Corneliu Coposu” din Centrul Nou găzduiește cea de-a VIII-a ediție a Târgului Meștrilor Populari, acțiune inclusă pe agenda manifestărilor organizate în cadrul Festivalului Zilele Culturale Sătmărene. Potrivit celor declarate de Mara Lobonț Pușcaș de la Muzeul Județean Satu Mare, la ediția din acest an a târgului, a cărei inaugurare este prevăzută pentru sâmbătă, 28 mai, ora 12:00, vor fi prezenți cel puțin 60 de meșteri și artiști populari din România și Ungaria. Aceștia, pe lângă că își vor expune lucrările și creațiile, vor lucra demonstrativ pentru ca sătmărenii ce vor vizita târgul să poată vedea cum sunt realizate obiectele din ceramică, împletiturile, podoabele sau textilele.

O prezență deosebită în cadrul ediției din acest an a Târgului Meșterilor Populari va fi pictorul băcăuan Ioan Măric, care și-a câștigat renumele atât în România cât și peste granițe, datorită lucrărilor de artă naivă pe care le realizează. În 40 de ani de activitate, Ioan Măric a avut peste 100 de expoziţii personale şi 900 de prezentări colective. De asemenea, acesta a expus inclusiv la Bruxelles, în Parlamentul European.
După ce a terminat şcoala profesională, Ioan Măric a ajuns tractorist. La început, a fost tare „bosumflat“, îşi aminteşte artistul. Însă, când a văzut ce figuri pitoreşti întâlnea în munca sa, numai bune pentru poveştile sale de pe pânză, i-a mai trecut amarul. După ce s-a întors din armată, nici nu a mai vrut să audă de tractor. Şi-a găsit un loc de muncă la Combinatul de Prelucrare a Lemnului (CPL) Bacău, de unde s-a şi pensionat.

În anul 1967 a luat parte la prima expoziţie colectivă, lucrările sale fiind apreciate imediat. De atunci, a numărat peste 900 de prezentări colective şi 100 personale. În străinătate a expus în Italia, Israel, Franţa, Germania, Canada şi SUA.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.