Primăria Satu Mare, cu ajutorul SC Florisal SA, inițiază acțiunea de stârpire a căpușelor de pe zonele verzi ale municipiului. În cadrul conferinței de presă organizate marți, 24 iunie, primarul Iuliu Ilyes a prezentat amănuntele referitoare la această acțiune.
„Este o acțiune nouă, neexperimentată până acum la noi, dar absolut necesară și motivată de înmulțirea îngrijorătoare a căpușelor în zonele verzi ale municipiului. În ultimii ani, a crescut considerabil numărul cazurilor de cetățeni care, după ce au fost la iarbă verde, au fost nevoiți să apeleze la medicii de la Unitatea de Primire a Urgențelor deoarece au fost înțepați de căpușe” – a declarat primarul.
Acțiunea propriu zisă va fi efectuată prin tratament la sol cu substanțe agreate de Agenția de Protecție a Mediului și vor fi avute în vedere zonele verzi de pe malurile Someșului, digurile și parcurile mari din oraș. Cu mențiunea că, pentru mai multă eficiență, ideal ar fi să se poată interveni și în zonele verzi din grădinile cetățenilor.
Primarul Ilyes a recunoscut că nu se poate pronunța deocamdată în ceea ce privește eficiența acțiunii și dacă aceasta va avea rezultatele dorite după prima intervenție. Edilul șef a menționat că specialiștii din străinătate cu care a discutat pe această temă au susținut că pentru a fi eficientă, acțiunea ar trebui repetată la 3-4 luni, ceea ce în Satu Mare nu va fi posibil din cauza costurilor pe care le presupune. „Oricum, cel puțin o dată pe an vom fi nevoiți să intervenim împotriva căpușelor, deoarece numărul acestora a crescut foarte mult, astfel că realizarea acțiunii va însemna un cost suplimentar din bugetul local” – a afirmat Ilyes.