Ministrul de Externe Baconschi, criticat de peneliștii sătmăreni


Declarația ministrului de Externe al României, Teodor Baconschi, făcută sâmbătă, 14 mai, cu prilejul Convenției Naționale a PD-L, a fost criticată joi, 19 mai, a.c., de liberalii sătmăreni, în cadrul unei conferințe de presă. La întâlnirea cu ziariștii au participat Virgil Enătescu, deputatul Viorel Buda și Marcel Marușca.

Potrivit secretarului Comisiei de Relații Externe a filialei sătmărene a PNL, Marcel Marușca, în declarația sa, ministrul Teodor Baconschi a făcut referire la propunerea legislativă pe care intenționează s-o elaboreze în privința votului prin corespondență, respectiv la faptul că prin intermediul acestei proceduri vor fi aduse PD-L 1 milion de voturi. “Din declarația lui Teodor Baconschi reiese că Boc și Băsesc trimit oameni la muncă în străinătate doar ca să le folosească voturile. Baconschi ar trebui să se ocupe de aderarea României la spațiul Schengen, nu de propagandă electorală” – a afirmat Marușca.

La rândul său, Virgil Enătescu a declarat că președintele PNL, Crin Antonescu, a solicitat demiterea ministrului de Externe pentru că a afirmat în public și s-a angajat că va elabora un proiect de lege pentru a aduce 1 milion de voturi pentru partidul de la guvernământ. “Așa ceva nu este permis nicăieri în lume” – a conchis Virgil Enătescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.