A început festivalul de teatru


Cea de-a V-a ediție a Festivalului de Teatru “Fără bariere” a debutat joi, 19 mai, la Teatrul de Nord din Satu Mare. În deschiderea festivalului, pe scenă au urcat pentru a adresa câteva cuvinte spectatorilor prezenți în număr foarte mic, suprefectul Pataki Csaba și primarul Iuliu Ilyes – din partea autorităților, Stier Peter – managerul teatrului, precum și directorii artistici ai secțiilor română, respectiv maghiară, Andrei Mihalache şi Kerestes Attila.

Aceștia au subliniat că, în ciuda eforturilor financiare cu care s-au confruntat în organizarea ediției din 2011 a festivalului, nu s-a renunțat la ideea de-a menține la Satu Mare evenimentele culturale cu tradiție.
După festivitatea de deschidere, spectatorii au urmărit primul spectacol inclus în agenda festivalului. Este vorba despre “Mizantropul” de Moliere, regia Bocsardi Laszlo, susținut de actorii Teatrului “Tamasi Aaron” din Sfântu Gheorghe. Cel de-al doilea spectacol de marți seara, one man show-ul “Ultimul lepros” – după Vlad Zografi (cu actorul Vlad Chico), a avut loc de la ora 21:00, în sala “Studio”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.