Simpozion despre condiţia familiei în România

Femeile social-democrate din 14 judeţe participă astăzi, 13 mai şi sâmbătă, 14 mai, la Valea Măriei, la un simpozion  dedicat familiei intitulat “Legislaţie şi politici guvernamentale privind condiţia familiei din România”.

Deschiderea oficială a avut loc astăzi de la ora 12.00 în sala de conferinţe a Hotelului “Valea Măriei”. Evenimentul este organizat de Organizaţia Naţională a Femeilor Social-Democrate (ONFSD) şi Organizaţia Judeţeană a Femeilor Social-Democrate (OJFSD) Satu Mare. Simpozionul este prilejuit de Ziua Internaţională a Familiei care este celebrată în data de 15 mai.

“Am promovat femei în structurile de conducere a PSD”

În luarea de cuvânt senatorul social-democrat de Satu Mare, Valer Marian, a punctat importanţa femeii şi a familiei în societatea românească. “De-a lungul anilor am promovat femei în structurile de conducere atât a partidului nostru cât şi la conducerea unor instituţii din judeţ. Spre exemplu, dr. Paula Mare a îndeplinit funcţia de vicepreşedinte a Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare. Aurelia Fedorca a fost subprefect. Organizaţia de Femei a PSD Satu Mare dar şi cele din alte judeţe au contribuit substanţial la plasarea partidului nostru pe primul loc în alegeri dintre partidele româneşti. Femeile din cadrul OFSD Satu Mare sunt implicate într-o serie de acţiuni caritabile şi de protecţia mediului”, a precizat senatorul de Satu Mare.

“S-a uitat rolul familiei în ultima perioadă”

În cuvântul de salut adresat participanţilor preşedintele OFSD Satu Mare, dr. Paula Mare a vorbit despre importanţa familiei în societatea românească. Potrivit secretarului general al OFSD, Maria Lazăr “rolul familiei şi importanţa acesteia s-a uitat în ultima perioadă. E adevărat că în ultimii ani nici politicile în acest sens nu prea au ţinut cont de cea mai importantă celulă a societăţii, familia. Trebuie să facem în aşa fel încât, atunci când vom veni noi la guvernare să îndreptăm răul care se abate asupra societăţii şi familiilor în general”. La simpozion mai sunt prezenţi şi deputatul PSD Gheorghe Ciocan, preşedintele organizaţiei municipale PSD Satu Mare, dr. Dorel Coica şi primari social-democraţi din judeţul Satu Mare dar şi din alte judeţe.

De asemenea, la lucrări este prezentă şi vicepreşedintele Organizaţiei de Femei a Partidului Socialiştilor Europeni, Sonja Lokar. Potrivit acesteia “familia este celula societăţii, este elementul pe care se bazează întreaga noastră societate umană. Astfel că, trebuie avut grijă ca politicile orientate spre familii să fie mereu îmbunătăţite”. Lucrările simpozionului continuă şi mâine cu dezbateri pe marginea politicilor ce vizează familia. Astfel, vor expune lucrări: decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din Oradea, Lia Pop, vicepreşedintele OFSD Adriana Pană, deputatul PSD Sonia Drăghici dar şi coordonatorul de programe sociale din cadrul OFSD, Amalia Cindrea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.