Oamenii s-au trezit cu noaptea-n cap pentru a-şi umple coşurile cu bunătăţi şi a le duce la sfinţit aşa cum e tradiţia din bătrâni. Cu toate că o bună parte din obiceiuri s-au pierdut de-a lungul anilor o fărâmă din vechile tradiţii continuă să se menţină atât la sate cât şi la oraşe.

Cu toate acestea, în ultimele două decenii s-au schimbat nu doar mentalităţile ci şi viziunea asupra sărbătorilor şi tradiţiilor care, dacă au rezistat necurmate secole la rând se pare că se pierd încet-încet în negura vremurilor. Chiar şi coşurile duse la sfinţit în dimineaţa primei zile de Paşte şi-au schimbat radical conţinutul. Locul mielului umplut, ouălor roşii, şuncii, chiftelelor şi vinului a fost luat pe de o parte de cârnaţi, ceapă verde, slănină, rulada de carne, whisky, sare, Danone, dulciuri de tot felul, suc şi prăjituri. Unii au stat ore la rând pentru a sfinţii o sticlă de vin sau de pălincă. După ce preotul le-a sfinţit coşurile oamenii se îndreaptă spre case pentru a consuma bunătăţile sfinţite în sânul familiei. Fără a se grăbi ca pe vremuri. Fuga cu coşul nu mai e demult o tradiţie decât în câteva sate unde tradiţia mai speră să-şi croiască un loc în lumea modernă.
Dacă sfinţitul păştilor e o tradiţie la ortodocşi, greco-catololici şi romano-catolici, reformaţii sărbătoresc Paştele fără obiceiuri spectaculoase. După slujba religioasă enoriaşii, odată bărbaţii iar apoi femeile se aşează în jurul mesei din mijlocul bisericii pentru a se împărtăşii din pâinea, simbolul trupului lui Hristos şi vinul, ce simbolizează sângele Mântuitorului. Apoi se îndreaptă spre casă pentru a mânca din bucatele pregătite cu ocazia sărbătorilor Pascale.
Prima zi de Paşte este dedicat în special familiei. Apoi, a doua zi de sărbătoare, bărbaţii şi feciorii merg la stropit, o altă veche tradiţie legată de mitul precreştin al fertilităţii.