Arheologii au început săpăturile pe strada Mihai Viteazul

Arheologii Muzeului Judeţean Satu Mare au început azi dimineaţă, 18 aprilie, lucrările de săpături pe strada Mihai Viteazul. Este vorba despre zona din vecinătatea Bisericii cu Lanţuri în care muncitorii care lucrează la asfaltarea străzii au găsit vineri, 15 aprilie, oseminte umane la o adâncime de aproximativ 120-130 cm.

Imediat au fost anunţaţi specialiştii de la muzeu dar şi conducerea Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al judeţului Satu Mare. Astfel că, lucrările drumarilor au fost sistate până ce arheologii îşi vor finaliza cercetările. “Într-unul din locuri se pare că am găsit un schelet mai complet. Încă nu avem cum să ne dăm seama cât de integru este. Şanţul este prea strâmt aşa că trebuie să facem o aşa numită casetă din lateral pentru a avea mai mult acces la oseminte”, explică muzeograful Diana Iegar. Potrivit specialistului probabil că de-a lungul timpului mormintele au fost deranjate în urma construcţiilor. “Poate că este vorba de morminte suprapuse. Oricum, în vecinătatea bisericilor erau cimitire. Cel mai probabil este vorba despre un cimitir medieval”, spune specialistul sătmărean. “În cazul epocii medievale datările le putem face şi cu ajutorul unor obiecte. A stilului după care obiectele respective au fost confecţionate. Adeseori se găsesc monede, nasturi, cuie din sicrie specifice unei anumite perioade. Aici e nevoie de datarea cu carbon radioactiv”, spune Diana Iegar. Însă lucrările sunt doar la început aşa că mai avem de aşteptat până ce specialiştii îşi vor contura concluziile în ceea ce priveşte descoperirile făcute. În zilele următoare vor reveni cu detalii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.