Dorin Pop – un vegetarian pasionat de esoterism

Iubirea de Dumnezeu şi credinţa în puterea nelimitată a “Marelui Anonim” a Lui Blaga i-a călăzit paşii în viaţă. Iubeşte natura, drumeţiile şi viaţa la ţară. E inginer de profesie şi spune că a intrat în politică din pură convingere că poate face ceva pentru poporul său, pentru ţara în care s-a născut. E preşedintele Comitetului judeţean de iniţiativă a Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD) Satu Mare şi a ales să intre în politică după îndelugi frământări. Dorin Pop, că despre el este vorba, vede în politică o cale de a ajuta oamenii. Cine e Dorin Pop? Ce pasiuni are? Cum vede el viaţa politică românească? Vă propun să-l lăsăm să vorbească chiar el despre ceea ce-i place, despre pasiuni, hobby-uri şi profesie …

Reporter: Una din pasiunile dumneavoastră sunt drumeţiile. Descoperirea frumuseţilor naturii …

Dorin Pop: E adevărat. Iubesc natura şi drumeţiile. Am vizitat multe locuri din România dar mai am multe de văzut. Îmi iubesc ţara. Sunt atât de multe locuri demne de vizitat. E o ţară atât de frumoasă încât nu îi înţeleg pe cei care îşi i-au lumea în cap şi se duc să viziteze Parisul, Londra sau alte atâtea destinaţii din moment ce nu îşi cunosc propria ţară. E bine să călătoreşti. E relaxant. Liniştea naturii te apropie de Dumnezeu.

R.: Ce alte pasiuni mai aveţi?

D.P.: Iubesc viaţa la ţară. Iubesc satul. Liniştea vieţii de ţăran. M-am născut la ţară şi când am posibilitatea mă retrag pentru a mă relaxa la grădina mea. Deşi e vorba doar de câteva ore, munca fizică mă relaxează. Mă umple de energie. O altă pasiune de-a mea e familia. Sunt un familist convins. Am un băiat de 13 ani. E un copil extraordinar, inteligent, foarte puternic şi independent. Îi place mult să citească. A făcut din lectură o pasiune. Poate a moştenit-o de la mine. Şi eu citesc enorm. Mai demult devoram volume de literatură dar şi cărţi de specialitate, de inginerie. Sunt inginer constructor de profesie. Acuma citesc mai mult cărţi de esoterism …

R.: Sunteţi atras de un domeniu anume?

D.P.: Nu. Mă pasionează învăţătura esoterică în ansamblul ei. Poate vă întrebaţi de unde vine această pasiune. Nu aş putea să vă răspund. De mic copil mă obsedau nişte învăţături care nu ştiu de unde veneau în subconştientul meu. Mă interesează tot ce e legat de Dumnezeu, de calea pe care ne-a indicat-o prin Isus. E calea iubirii aproapelui, a duşmanului, a plantelor, al animalelor, a naturii. S-au creat atâtea religii, când adevărul e unul singur. Indiferent dacă îi spui Allah, Yahweh sau vorbeşti de trinitatea indiană Shiva, Brahma şi Vişnu, e acelaşi lucru. Vorbeşti despre Dumnezeu, despre Creatorul naturii, al lumii. Eu sunt ortodox dar nu pot să resping nici una dintre celelalte religii. Cum aş putea să o fac când toate credinţele vorbesc despre Dumnezeu. În sinea mea nu văd nici o diferenţă între religia ortodoxă şi celelaltte credinţe. Fiecare religie reprezintă o cale mai mult sau mai puţin accesibilă. E ca şpiţele unei roţi. Fiecare din căile alese duce către aceaşi finalitate: spre iubirea de Dumnezeu.

R.: Dacă am ajuns cu discuţia noastră la acest punct nu pot să trec mai departe fără să nu vă întreb: ce părere aveţi despre credinţa în viaţa de după moarte?

D.P.: Cred că existenţa noastră nu se termină aici. Trebuie să fie ceva şi dincolo. Nu ştim ce. Dar chiar Biblia ne arată că există o viaţă şi după moarte. Cred că avem o lecţie de învăţat şi până ce nu o învăţăm suntem trimişi înapoi în vâltoarea vieţii. Fiecare dintre noi are o scânteie din Divinitate, care ne-a fost dată la naştere. Nu numai noi ci şi plantele şi animalele. Eu sunt vegetarian. Cum aş putea atunci să ucid un animal, o altă creaţie a lui Dumnezeu? Una dintre cele zece porunci spune clar: “Să nu ucizi”. Cu asta am spus totul. Eu de 19 ani sunt vegetarian. De 19 ani nu am mâncat deloc carne şi mă simt extraordinar de bine. Înainte mâncam pe nesăturate şi tot nu se lega nimic de mine. Eram slab, cu serioase probleme de sănătate. Aveam ulcer gastric. Toate problemele au dispărut de când am trecut la regimul vegetarian. Acum mănânc o singură dată pe zi şi totul e OK. Nimic nu e întâmplător ci totul se leagă …

R.: Se leagă în ce sens?

D.P.: E legea cauzei şi efectului. Legea karmei despre care probabil că aţi auzit. Nimic nu se întâmplă fără să aibă un efect care să constituie cauza pentru altceva. E un lanţ întreg care ne guvernează viaţa.

R.: Trăim într-o lume plină de nevoi, probleme. Realitatea uneori e cruntă …

D.P.: Aşa e. Dar haideţi să vă spun ceva. Noi avem un palier foarte îngust al percepţiei. Vedem şi auzim doar anumite lucruri. Animalele spre exemplu, sunt mult mai sensibile. Au simţurile mai ascuţite. Creierul e o construcţie extraordinară. Funcţionează doar pe anumite frecvenţe. Mie muzica îm crează posibilitatea de a pătrunde în alte stări. Mă relaxează. Meditaţia cu ajutorul muzicii e foarte benefică.

R.: Presupun că aţi încercat diferite tehnici meditative.

D.P.: Da. Există o paletă largă de tehnici. Aici vorbesc nu numai de cele orientale ci şi de tehnicile moderne. Isihasmul ortodox e un alt izvor de meditaţie. Ce e rugăciunea dacă nu o formă de meditaţie, de apropiere de Dumnezeu, de Creatorul lumii? Vedeţi că şi creştinismul foloseşte meditaţia numai că noi l-am botezat altfel. Prin meditaţie ai posibilitatea de a pătrunde în alte sfere.

R.: Vorbea-ţi de muzică şi de relaţia dintre muzică şi stările de relaxare. Ce muzică vă place?

D.P.: Jean Michel Jarre, Vangelis, Kitaro. Muzica de audiţie. Tot ceea ce e frumos şi plăcut auzului.

R.: Şi atunci vă întreb: cum se împacă pasiunile lui Dorin Pop cu politica? Cum de aţi ales să vă implicaţi în viaţa politică? Vă întreb deoarece ascultându-vă, politicul ar trebuii să fie undeva departe de preocupările dumneavoastră?

D.P.: V-am spus că nimic nu e întâmplător. În opinia mea nimic nu desparte esoterismul de politică. Ce înseamnă a face politică? Potrivit DEX-ului, a face politică înseamnă a lua parte în mod activ la discutarea şi rezolvarea treburilor statului. Înainte eu nu am urmărit niciodată viaţa politică. Nu mă interesa. Chiar mă dezgusta. Nu urmăream ştirile. Treceam peste, deoarece mi se păreau lucruri necurate. Până la urmă am intrat în partidul acesta din convingere. Am înţeles că trebuie să mă implic. Dacă nu punem umărul cu toţii nu vom reuşi să facem nimic. Treebuie să schimbăm mersul lucrurilor. După ce am vorbit cu Diaconescu mi-am dat seama că avem şanse reale de a schimba lucrurile. E un om care emană o energie extraordinară. E atât de simplu, direct, binevoitor. Are o carismă aparte.

R.: Credeţi că veţi reuşi să căştigaţi alegerile?

D.P.: Viitorul le va demonstra pe toate. Cred în reuşită şi sper să avem şansele ca noi să fim cei care aduc deciziile. Dacă vom fi în opoziţie nu va fi bine. Situaţia nu ne va încânta cu nimic. Atunci nu vom reuşi să facem mare lucru.

R.: Presupun că veţi avea candidaţi atât pentru funcţiile de consilieri locali şi judeţeni cât şi pentru scaunele de primari şi preşedinte a Consiliului Judeţean …

D.P.: Aşa este. Iar la alegerile generale vom avea candidaţi atât pentru Senat cât şi pentru Camera Deputaţilor.

R.: Cum veţi decide cine e omul potrivit pentru a candida la o funcţie anume?

D.P.: După competenţe. Avem oameni valoroşi care ar putea face mult pentru ţară.

R.: Lumea politică e coruptă …

D.P.: E adevărat. Va fi greu să răzbatem prin hăţişul de interese al altor partide. Noi nu vom accepta niciodată şpaga electorală. Atâta timp cât se dă şpagă, cum poate să creadă omul că vei apăra Constituţia şi legile statului român? Acest partid este şi trebuie să rămână al oamenilor simpli nu al celor sofisticaţi.

R.: Vă mulţumesc pentru timpul acordat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.