Lemnele tăiate bucăţi au dispărut ca prin minune. Chiar şi ramurile îmbârligate prin gardul îndoit sub greutatea copacului au fost îndepărtate. Locul arată ca după o defrişare cum scrie la carte însă … gardul a rămas. E drept, cam îndoit dar (minune mare) mai există. După ce copacul s-a dărâmat pe căi la fel de misterioase precum în acea dimineaţă de sâmbătă, 9 aprilie, locul de bine, de rău a fost curăţat. Dar cu toate că încet-încet se împlineşte săptămâna de când copacul a făcut praf gardul, acesta a rămas pus deoparte fără să mai intereseze pe cineva. Nimeni nu s-a apucat să-l monteze la loc, să-i îndrepte fiarele, să-l repare. Aşa, făcut praf, se pare că nu mai contează şi nu mai incită interesul nimănui. Oare? Poate “băieţii de la fier vechi” vor trage într-o noapte cu lună (sau fără) cu căruţa lângă gardul cu pricina şi apoi, … ia-l de unde nu-i! La urma-urmei şi lor le trebuie un codru de pâine pe masă!