Poliţia Ecologică la trântă cu gunoaiele din Sătmar


Nu mai puţin de 112 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în luna martie de Poliţia Ecologică Satu Mare, în urma acţiunilor care întreprinse pe raza municipiului. Din cele 112 sancţiuni aplicate, 62 au fost cu avertisment, iar 50 cu amendă, în valoare totală de 11.130 lei. Sancţiunile au fost aplicate, în special pentru abandonarea sau împrăşierea resturilor menajere, precum şi pentru depozitarea deşeurilor rezultate din activităţile economice sau din demolări de construcţii, pe domeniul public.

Pe parcursul lunii martie au fost depistate 60 de depozitări clandestine de deşeuri menajere şi nemenajere provenite din construcţii şi renovări, fiind identificate şi sancţionate persoanele care au abandonat aceste deşeuri. Totodată, în conformitate cu Legea 412 /2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului sau al unităţiilor administrativ teritoriale, au fost luate în evidenţă încă 9 autovehicule abandonate, ai căror proprietari au fost somaţi să le îndepărteze de pe domeniul public în termenul legal. De asemenea, alte 9 autoturisme au fost verificate în teren, după ce a expirat primul termen de somaţie, constatându-se că două dintre acestea au fost ridicate de către proprietari, iar pentru 7 au fost trimise prin mandat poştal noi somaţii, conform legii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.