Fragmente din epoca comunismului la Muzeul Judeţean

Marţi, 5 aprilie, de la ora 14.30, la Muzeul Judeţean din Satu Mare a fost vernisată o expoziţie dedicată anilor tulburi ai comunismului intitulată „Ţăranii şi Comunismul”. Planşele, fotografiile şi hărţile expuse vin să rememoreze una dintre cele mai negre pagini din istoria recentă a României.

Anii colectivizării, a deposedării ţăranilor de pământ şi forţarea acestora să se înscrie în Cooperativele Agricole de Producţie (CAP) sunt redate în câteva clişee şi planşe. Nu lipsesc nici insignele atât de „apreciate” înainte de 1989. La vernisaj au fost prezenţi şi prefectul judeţului Satu Mare, Radu Giurcă, viceprimarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, profesori de istorie şi specialişti în epoca comunismului.

Amintiri de demult

“Îmi amintesc prea bine de acei ani. Îmi amintesc cum ne ascundeam de perceptorii care veneau să ne i-a totul din casă. Ne refugiam într-o groapă pe care o acopeream pentru a nu fi găsiţi. Au fost ani grei pe care apoi le-am uitat. Aşa a fost viaţa”, îşi aminteşte prefectul Radu Giurcă. Expoziţia vine să rememoreze tragedia satelor româneşti din perspectiva deceniilor care au trecut. “Nu putem închide procesul colectivizării în răstimpul a câtorva ani. Procesul nu s-a oprit în 1962. A continuat cu mici fluctuaţii şi mai târziu. Au fost mulţi care s-au opus să-şi de-a pământurile în comun sau să lucreze în colective. Aceştia au avut un preţ greu de plătit. Mai avem mult de studiat. Mai ales că la nivelul judeţului Satu Mare se cunoaşte foarte puţin din acea perioadă. Puţini au fost şi sunt cei care au răbdarea de a se apleca asupra documentelor pentru a elucida anumite momente din istoria recentă a acestui judeţ”, a precizat în luarea de cuvânt Claudiu Porumbăceanu. Potrivit directorului Centrului de Cultură, Felician Pop, “Acesta nu este decât o expoziţie pregătitoare pentru una de mai mare aploare pe care am gândit-o pentru anul viitor când se împlinesc 50 de ani de la finalizarea colectivizării”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.