Cine-o pus pisica-n drum?

Se întâmplă în buricul Sătmarului într-o zonă plină ochi de instituţii şi circulată nevoie mare de cuconi şi cucoane, domnişori şi domniţe. Însă „orbirea” şi delăsarea sunt năravuri greu de oblojit mai ales dacă ne împotrivim cu îndârjire.

O pisică şi-a dat duhul (şi în scurt timp îşi va da şi duhoarea dacă nu facem ceva) chiar în parcarea de maşini de lângă Centrul de Creaţie de pe strada 1 Decembrie. Nu-i o glumă! Problema e că zace acolo de câteva zile bune fără ca cineva să aibă iniţiativa de a îndepărta mortăciunea. Mai ales că zona e frecventată şi de copiii care vin la grădiniţele din vecinătate. Mai mult decât atât, la câţiva metri de locul cu pricina se află şi un restaurat. Nu că în alte locuri prezenţa cadavrului era mai igienică. Nici vorbă de aşa ceva! Şi cum delăsarea e mare cucoană probabil că vom mai aştepta încă câteva zile până ce se va gândi cineva să i-a de acolo mortăciunea.

4 Comentarii la "Cine-o pus pisica-n drum?"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.