Bebeluşii sătmăreni, la fel ca şi cei din întreaga ţară, nu vor mai primi gratuit lapte praf, ca urmare a măsurii luate de Ministerul Sănătăţii în privinţa sistării fondurilor necesare achiziţionării urmate de distribuirea gratuită a acestui aliment copiilor între 0 şi 12 luni care nu beneficiaza de lapte matern şi se încadreaza în prevederile legislaţiei în vigoare.
Claudia Liubeniţchi din cadrul Serviciului Programe şi Asistenţă Medicală a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare, ne-a declarat că odată cu primirea bugetului instituţiei pentru acest an, nu s-a mai regăsit suma alocată achiziţionării laptelui praf, aşa cum de altfel a anunţat şi Ministerul Sănătăţii că aceste sume vor fi sistate. În aceste condiţii, mamele care ai căror bebeluşi au beneficiat până acum de lapte praf acordat gratuit, vor trebui să se descurce cum pot, fie cumpărându-l din farmacie cu bani grei, fie înlocuindu-l cu lapte de vacă, ceea ce este contraindicat.
Stocul de lapte praf al DSP Satu Mare, care era distribuit medicilor de familie din judeţ, a fost epuizat în luna ianuarie, astfel că în luna februarie beneficiarii nu au mai primit alimentul destinat bebeluşilor. Pe de altă parte, situaţia a fost identică şi la nivelul municipiului. În luna februarie s-a reuşit distribuirea unei cantităţi de lapte praf pentru 120 de persoane din cele 150 câte ar fi trebuit să primească, după care Serviciul Public de Asistenţă Socială a rămas pe stoc zero. În judeţul Satu Mare, consumul mediu lunar de lapte praf a fost de 1.152 kg, de care au beneficiat 576 copii.
Un Comentariu la "Gata cu laptele praf gratuit!"