Bani mai mulţi pentru Serviciul Judeţean de Ambulanţă Satu Mare


Începând cu 1 aprilie a.c., se va modifica modalitatea de alocare a fondurilor pentru Serviciile Judeţene de Ambulanţă (SJA) din România. În felul acesta, se va proceda la o reechilibrare a fondurilor între judeţe pentru SJA-uri, astfel încât să se ajungă la o finanţare corectă care să permită desfăşurarea activităţii în condiţii corespunzătoare.

În videoconferinţa organizată marţi, 22 martie, cu responsabilii din domeniul Sănătăţii, subsecretarul de stat Raed Arafat a anunţat că la nivelul SJA Satu Mare, bugetul anual va creşte de la 17,81 lei/locuitor, la 24 lei/locuitor, ceea ce presupune o suplimentare cu 35 procente. De altfel, subsecretarul de stat Raed Arafat a anunţat că SJA Satu Mare va beneficia de bani în plus la buget şi cu prilejul vizitei recente efectuate în judeţul nostru.

Pentru început se va proceda la suplimentarea bugetelor alocate SJA-urilor din ţară, după care vor avea loc şi angajări în vederea completării personalului necesar, a mai anunţat Raed Arafat în videoconferinţa de marţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.