Număr record de beţivi la Urgenţe


Un număr record de persoane în stare avansată de ebrietate care au primit îngrijiri medicale la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean Satu Mare a fost înregistrat la sfârşitul săptămânii trecute. În comunicatul de presă remis de Constantin Demian, purtătorul de cuvânt al Spitalul Judeţean, se arată că în intervalul 11-14 martie, la UPU au ajuns nu mai puţin de 17 asemenea persoane, din care trei au fost adolescenţi cu vârste între 17-18 ani. În acelaşi interval, 11 persoane au solicitat asistenţă medicală după ce au fost agresate, iar trei după ce au fost muşcate de câini.

Un caz mai aparte în ceea ce priveşte persoanele muşcate de diverse animale este cel al adolescentei O.E. de 19 ani, domiciliată pe strada Alecu Russo din Satu Mare, care a primit îngrijiri medicale la UPU după ce a fost muşcată de deget de hamsterul pe care îl avea acasă. Un alt caz este al unei persoane care a necesit internarea în secţia Ortopedie, după ce a căzut dintr-un copac, de la înălţime de aproximativ 5 metri. În intervalul 11-14 martie, la UPU au primit asistenţă medicală 394 persoane, din care 125 au fost copii.

Un Comentariu la "Număr record de beţivi la Urgenţe"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.