Noua uniformă a poliţiştilor locali va fi prezentată la Satu Mare în 11 martie


Noua uniformă a poliţiştilor locali va fi prezentată la Satu Mare în cadrul simpozionului cu tema “Poliţia Locală – moştenire, prezent şi perspective”, prevăzută pentru data de 11 martie. Evenimentul, care va avea loc în sala de conferinţe a hotelului “Cardinal”, este organizat de Poliţia Locală Satu Mare cu participarea conducerilor Poliţiilor Locale reprezentative din judeţele Maramureş, Bistriţa Năsăud, Sălaj, Cluj, Mureş, Timiş, Arad, Bihor, Sibiu şi Satu Mare.

Potrivit celor declarate de Florian Găzdac, şeful Poliţiei Locale Satu Mare, pe lângă abordarea tematicii referitoare la clarificările legislative necesare pentru punerea în practică a noilor atribuţii ale Poliţiei Locale, un aspect important va consta în abordarea problemei privind standardizarea la nivel naţional a elementelor ce ţin de uniforma poliţiştilor locali, în conformitate cu modelele aprobate de Federaţia Naţională a Poliţiştilor Locali (FNLP).

În conformitate cu cele discutate în 17, respectiv 18 februarie a.c., la Braşov, cu prilejul şedinţei comitetului de conducere a FNLP din România, noul echipament al poliţiştilor locali va consta în costum, şapcă, ecuson, emblemă, insignă, legitimaţie şi însemne de ierarhizare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.