Artiştii plastici, vestitorii primăverii

“Salonul de Primăvară” din acest an reuneşte 26 de artişti plastici şi 101 lucrări de grafică, sculptură în lemn, acuarele, pasteluri, picturi în ulei dar şi renumita mască veneţiană, creaţia Mihaelei Pastor.

La deschiderea oficială a “Salonului de Primăvară” au fost prezenţi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Adrian Ştef, edilul-şef al municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyés, directorul Şcolii de Artă Satu Mare, Mircea Deac şi preşedintele Asociaţiei Artiştilor Plastici „Casa Creaţiei Sătmărene”, Gergely Csaba.

O pleiadă de artişti la „Salonul de Primăvară”

Vernisajul evenimentului cultural a avut loc joi după-amiază, de la ora 15.00 în Galeria de Arte Plastice a Primăriei Municipiului Satu Mare. Printre expozanţi regăsim nume bine consacrate în lumea artistică sătmăreană precum: Aurel Ţenţ, Alexandra Cherecheş, Ştefan Tillinger, Iosif Foris, Podolyák Vilmos, Adela Pop, Ştefan Balogh, şi mulţi alţi artişti care şi-au expus lucrările pentru a da culoare acestui început de primăvară.

Muzică, pictură, sculptură şi grafică

Culorile vii şi contururile bine gândite a sculpturilor şi lucrărilor de grafică s-au îmbinat foarte bine cu liniile melodice redate cu o acurateţe de maestru de elevii Şcolii de Artă Satu Mare. Muzica a fost asigurată de Hütter Dóra la chitară şi Kassai Tamás la sintetizator. Apoi, surorile Csomai au interpretat “Rondo” de Diabelli, la patru mâini.

Gergely Csaba spune că “este vorba de fapt despre Festivalul de Primăvară, având în vedere că s-au îmbinat în mod plăcut artele plastice cu muzica”. În deschiderea vernisajului, preşedintele Artiştilor Plastici “Casa Creaţiei Sătmărene”, a adus o adevărată odă femeilor, având în vedere sărbătorile de început de lună care “trăiesc” sub auspiciile urmaşelor Evei. Cei care doresc să viziteze expoziţia de la Galeria de Arte Plastice a Primăriei Municipiului Satu Mare, o pot face până în data de 14 aprilie. Intrarea este liberă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.