Sătmărencele se pregătesc de 8 Martie


Deşi în număr mult mai mic faţă de înainte de criză, sătmărencele trec pragul saloanelor de înfrumuseţare sau şi-au făcut deja programări pentru a fi cât mai frumoase de 8 Martie. Pentru că o ţinută de ocazie poate fi încropită chiar şi adăugând doar un accesoriu mai special, multe sătmărence au renunţat la a-şi cumpăra haine sau pantofi noi, şi preferă să aibă o coafură cât mai atractivă.

Astfel, după perioada mai relaxată, specifică lunii ianuarie când se refac încă bugetele afectate de cheltuielile prilejuite de sărbătorile de iarnă, în saloanele de coafură din Satu Mare a reînceput forfota. Prevăzătoare, şi pentru a nu risca să rămână nearanjate de 8 Martie, unele dintre sătmărence au preferat să-şi înprospăteze coafura cu o săptămână înainte de ziua cea mare, în timp ce altele şi-au făcut deja programare pentru date cât mai apropiate.

Cu toate acestea, majoritatea coafezelor afirmă că resimt efectele pe care le are criza asupra bugetului alocat de doamnele din Satu Mare pentru a arăta cât mai bine de 8 Martie. Probabil şi pentru că în foarte multe instituţii s-a renunţat la organizarea petrecerilor de 8 Martie, iar doamnele, fie că ies în grupuri mai mici la câte un local, şi nu zăbovesc prea mult, fie – din motive financiare – preferă să fie sărbătorite acasă, în mediu restrâns.

Chiar şi aşa, suntem convinşi că şi în acest an localurile din Satu Mare vor fi ocupate începând cu ora pranzului şi până seara târziu de grupurile organizate care vor dori să se distreze în cinstea zilei de 8 Martie. Însă, până atunci, vine 1 Martie şi sperăm ca niciun bărbat nu va uita să ofere celor dragi cel puţin un mărţişor.

5 Comentarii la "Sătmărencele se pregătesc de 8 Martie"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.