34 de romi “meseriaşi”

34 de romi din judeţul Satu Mare au avut posibilitatea de a învăţa o meserie. Pentru a deveni buni profesionişti, aceştia au urmat cursul de “Dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare” care a început în luna decembrie a anului trecut, şi s-a terminat în urmă cu câteva zile. Cursanţii aşteaptă să se vadă cu diplomele în mână, însă mai au de trecut hopul ultimelor examene, pentru a da seamă de tot ceea ce au învăţat.

Acest demers face parte din cadrul unui proiect finanţat în mare parte de Uniunea Europeană (UE), la care se adaugă bani proveniţi din bugetul statului şi o contribuţie din partea Agenţiei Naţionale pentru Romi.

Valoarea totală a proiectului, este de 17.650.000 lei. Toate-s bune şi frumoase, însă, este un o mică chichiţă, căreia, cei care au întocmit proiectul nu au acordat atenţia cuvenită. La întâlnirea de astăzi a reprezentanţilor romilor din judeţ cu cei ai unor instituţii publice din Satu Mare, ce a avut loc în Sala de şedinţe a Consiliului Local (CL) Satu Mare, a reieşit că, pentru meseria învăţată de cei 34 de cursanţi nu prea este căutare în judeţ.
Afirmaţia îi aparţine chiar reprezentantei Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Satu Mare, Ana Rogojan, care spune că, în judeţ, patronii nu prea caută specialişti în dezinsecţie.

O meserie fără căutare pe piaţa muncii

Cum a fost totuşi aleasă această meserie de cei care au contribuit la întocmirea proiectului “Împreună poentru o societate mai bună”?
Răspunsul vine chiar din partea expertului Regional de Nord-Vest, cel însărcinat cu implementarea proiectului în judeţul nostru, Ambruş Burcea. “Noi am identificat meseriile care ar putea fi incluse în proiect împreună cu reprezentanţii romilor din judeţ. E adevărat că au fost în total 14 meserii, dar noi am ales cea de agent de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare. E o meserie de viitor, deoarece, chiar şi firmele au nevoie de astfel de specialişti”, explică expertul de Satu Mare al romilor.

Sute de ore de studiu

Cursul a avut o tematică desfăşurată pe o perioadă de 360 de ore, dintre care 120 de ore au fost alocate studiului teoretic, iar restul practicii. Ce şanse vor avea cei 34 de cursanţi pentru a ocupa un loc de muncă, după ce îşi vor lua diplomele? Rămâne de văzut. Însă, se pare că principalul criteriu care a stat la baza alegerii acestei specializări, mai puţin norocoase pe piaţa muncii din Satu Mare, au fost şi studiile cam precare a celor de etnie romă. “Pentru a fi agent de dezinsecţie sunt destule şi câteva clase, nu e nevoie să aibă zece clase sau, bacalaureatul cum era specificat în cazul altor meserii”, explică Ambruş Burcea.

2 Comentarii la "34 de romi “meseriaşi”"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.