20 de şoferi cu carnetele săltate de poliţişti

20 de şoferi au rămas fără pemise de conducere în ultimele două zile. Cinci dintre ei se fac vinovaţi pentru neacordare de prioritate, patru pentru că au urcat băuţi la volan, trei nu au ţinut cont de viteza legală, şapte pentru depăşiri neregulamentare, iar unul “s-a rătăcit” pe contrasens. Mult prea “generoşi” în împărţirea amenzilor, oamenii legii au găsit buni de plată nu mai puţini de 350 de conjudeţeni de-ai noştri. Valoarea amenzilor nu este nici ea de neglijat: 29.000 de lei. Printre cei sancţionaţi se numără cinci pietoni, 27 biciclişti, cinci căruţaşi, cinci mopedişti, 122 de şoferi care nu au respectat regimul legal de viteză, 61 care nu au folosit centura de siguranţă, 13 care nu aveau documentele asupra lor şi 30 care conduceau maşini cu defecţiuni tehnice.

4 Comentarii la "20 de şoferi cu carnetele săltate de poliţişti"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.