Expoziţie cu fotografii 3D


O expoziţie cu fotografii realizate în sistemul tridimensional 3D va fi găzduită la începutul lunii martie de Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Satu Mare. Evenimentul reprezintă o premieră şi va fi cu atât mai interesant cu cât iniţiativa vine din partea unui grup de elevi din clasa a IX-a, coordonaţi de profesorul de fizică Viorel Solschi.

Richard Huton, unul dintre cei trei elevi, este cel care i-a propus profesorului de fizică organizarea acestei expoziţii inedite. În cele 20 de fotografii care vor fi expuse, sunt surprinse imagini din municipiul Satu Mare, iar pentru privirea acestora în sistemul 3D vizitatorii vor avea la dispoziţie ochelarii speciali care permit perceperea efectului tridimensional.

După ce va fi găzduită de Colegiul “Mihai Eminescu”, expoziţia va avea un traseu itinerant, urmând ca fotografiile să poată fi văzute şi de elevii şcolilor generale din municipiu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.