Cultură pe pâine la Centrul Multicultural „Poesis”

Lume multă, înghesuială, forfotă şi mese doldora de cărţi la cea de-a XII-a ediţie al “Anului Editorial Sătmărean” 2010. Aranjate din timp pentru a putea fi “scanate” dintr-o privire, tomurile ce au văzut lumina tiparului în cursul anului trecut, au atras (şi nu este o exagerare) nu numai privirile ci şi interesul celor prezenţi la această sărbătoare a cărţii.

Evenimentul a fost găzduit de Centrul Multicultural “Poesis”. Cărţi de poezie, proză, eseistică, critică literară, literatură ştiinţifică, reviste culturale şi, nu în ultimul rând, monografiile s-au “împăcat” cât se poate de bine pe mesele din holul Centrului. De la eveniment nu au lipsit nici scriitorii care, au venit să asiste la sărbătoarea de astăzi dar, şi să-şi vadă cărţile expuse de către organizatori.

263 de cărţi la care se mai adaugă revistele şi articolele, vin să vorbească despre creaţiile scriitorilor sătmăreni. “Deşi a fost an de criză, în 2010 s-au tipărit cu 76 de cărţi mai multe decât în 2009”, spune în luarea de cuvânt, directorul Bibliotecii Judeţene (BJ) Satu Mare, Mircea Ardelean.

La sărbătoarea cărţii de astăzi, a fost prezent şi Ministrul Culturii, Kelemen Hunor care a promis că în două-trei săptămâni se va identifica o soluţie şi pentru problema BJ Satu Mare. “Cunosc bine problemele cu care vă confruntaţi. Cultura are nevoie de biblioteci. Astăzi, am stat de vorbă cu domnul preşedinte Csehi, dar şi cu primarul Municipiului Satu Mare pentru a rezolva situaţia BJ. Sunt trei-patru soluţii alternative care mi-au fost prezentate în cadrul discuţiei. Dintre acestea, mi s-a promis că se va identifica cea mai viabilă şi, voi face tot posibilul să vă ajut ca soluţia găsită să fie pusă, cât mai repede posibil, în practică”, a precizat ministrul Kelemen Hunor.

De asemenea, demnitarul s-a referit şi la unele proiecte care, în ultimii ani au fost lăsate de izbelişte. Achiziţionarea de cărţi finanţate de către Ministerul Culturii, este unul dintre aceste proiecte. Demnitarul a promis în cadrul întâlnirii de astăzi că, acest proiect va fi reluat de către instituţia pe care o conduce. “Eu cred că, cultura şi, în special cultura scrisă, trebuie susţinută de la bugetul de stat”, a precizat ministrul.

George Vulturescu, afişând o notă mai arţăgoasă, a atras atenţia ministrului Hunor, ca rezolvarea situaţiei bibliotecii să nu rămână doar o vorbă aruncată în vânt, deoarece, “au mai trecut şi alţi miniştrii prin Satu Mare, şi chiar şefi ai Ministerului Culturii, dar şi un prim ministru care a promis că va construii o bibliotecă nouă”. Şi, pentru a încheia tot într-o notă mai supărăcioasă, Vulturescu a făcut un scurt istoric al “Anului Editorial Sătmărean”, punând accent pe faptul că organizatorul iniţial al acestei sărbători a fost instituţia pe care o conduce, însă, “de acum încolo, las ca Biblioteca Judeţeană şi Consiliul Judeţean să organizeze acest eveniment”.

Trecând peste hop-urile unora sau altora, e bine să ne oprim şi asupra premianţilor acestei ediţii al “Anului Editorial Sătmărean”. Juriul, prezidat de lingvistul Bura László, a decis nominalizarea scriitorilor în opt categorii pentru care s-au oprit asupra a 13 nume.
Ioan Nistor şi Török József au fost distinşi pentru creaţia lor poetică. Ilie Sălceanu şi Gúzs Imre au obţinut premiul “Anului Editorial Sătmărean” 2010, pentru proză. Cel mai bun critic literar al anului trecut, s-a dovedit a fi Gheorghe Glodeanu, iar monografistul anului, Nicolae Pop din comuna Apa. La categoria “Carte ştiinţifică”, premiul a ajuns în mâinile istoricului şi scriitorului Viorel Câmpean. Pentru eforturile depuse la conservarea tradiţiilor sătmărene, au fost distinşi Felician Pop şi Komaromi Iosif. Ioan Corneanu a primit premiu pentru cartea sa “Evreii sătmăreni”. Nu a fost uitat nici eurodeputatul Ioan Mircea Paşcu care, a fost premiat pentru cartea sa, “Jurnal de Front”. Şi, ca o noutate în acest an, s-a dat un premiu şi la categoria audio-vizual, ce i-a revenit solistului de muzică populară, Petrică Mureşan.

Un Comentariu la "Cultură pe pâine la Centrul Multicultural „Poesis”"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.